Cu origini aflate în cercetările de prin 1890 ale lui Jules Henri Poincaré, teoria haosului spune că foarte mici modificări ale datelor inițiale ale unui sistem complex, dinamic, pot genera stări finale substanțial diferite, imprevizibile, ale acestuia. În generosul registru al acestei teorii și-a croit apoi un statut special și efectul fluturelui. Conform acestuia, cele mai neînsemnate perturbări ale existenței unor sisteme pot avea consecințe importante pentru devenirea lor.
Numele efectului, inventat de Edward Lorenz, este derivat din exemplul teoretic de formare a unui uragan care este condiționat de un eveniment aparent lipsit de importanță: dacă un fluture îndepărtat a bătut sau nu din aripi în urmă cu mai multe săptămâni, de exemplu… S-a ajuns, astfel, la formularea unor interogații îndreptățite, precum: ,,Un fluture care își mișcă aripile în Africa poate cauza un taifun în lumea întreagă?”
Într-un sătuc din coasta satului copilăriei mele, inspirat botezat Poloboc, nunțile și cumetriile debutau duminica și țineau până la vreo joi. Unii, investiți cu titlul neoficial de cheflii de anduranță, veneau la pantagruelicele ospețe și câte cinci zile, oferind la sfârșit darul. Treptat, moda Poloboc a molipsit alte sate.
Sensibili, Marcel Ciolacu și ai săi, extinzând temporal cumetria încropirii guvernului, au pastișat efectul Poloboc. Ultimul musafir primit cu mari onoruri la chermeza victoriană prelungită este nașa de botez a fiului premierului. Cu onoruri polobociste, cumetra a fost investită ca mahăr-prim peste câmpeniștea cancelariei marceliene. Nimic nou, desigur. Paranghelia altor numiri e în toi.
Dacă am realiza arborele genealogic pentru fiecare adunătură de la Palatul Victoria, Cotroceni, Parlament și alte instituții ale democrației noastre ca vai de mama ei, am putea oferi lumii un interesant tablou al nunților, cumetriilor, amantlâcurilor, verișorismelor, nepotismelor, odraslelor din flori tăvălite și al afacerilor-sifon.
