Nu-mi ponegresc poporul, doar fac și eu parte din el. Nici patria în care, iată, încă mai trăiesc. Dar să nu mai spună nimeni că suntem un popor muncitor! Sau să se mai laude careva (mai ales pe internet), exaltând de mândria că-i român. Să mă ierte bietul Eminescu, de-acolo de unde e, poate singurul român pentru care aș băga mâna în foc știind că a trăit respirând românește! Dar, să fim cinstiți, zic, și să recunoaștem adevărul pe care-l văd, de altfel, toți, privindu-ne mai ales din exterior. Nu zic, Doamne ferește!, că suntem idioți cu toții sau că nu știm de niciunele. Sunt o mulțime de români de ispravă. Trebuie doar să-i vezi, să ai ochi (și) pentru ei.
Dar, din păcate, cu o floare nu s-a făcut niciodată primăvară. Și oricât de mult s-ar strădui românimea cinstită să ridice țara asta, singură nu o va putea face. Am mai spus-o: Să tragem, fraților, la aceeași căruță! Cum, dacă în țara asta, mai nimeni nu vrea să muncească? Priviți: toată lumea își dorește să câștige mult, făcând nimic, dacă se poate. Copilărimea, nici nu și-a terminat studiile și, gata, vrea să devină vedetă, artist cu vocea, aspirând la glorie şi bani. Sunt „guriștii” care, peste ani, vor zbiera că societatea nu-i mai respectă și le plătește o mizerie de pensie, după ce, o viață întreagă, „i-au bucurat pe români”.
Îmi spunea mama, trecând în goana mașinii prin satul natal, că n-a prea văzut animale prin bătăturile oamenilor. Un singur afacerist se mai chinuia să țină o cireadă de vaci … și atât. Seara, pe niciunde nu mai vezi vitele mergând agale spre case, ci „porsche-ul” (cumpărat cu zeci de mii de euro, la mâna a doua), parcat la poarta din compozit WPC (cele tradiționale, din lemn, adevărate „cărți” facute cu dalta, dispărând odată cu bătrânii chemați la cele veșnice). Un singur gospodar, eventual doi, mai au vite-n ogradă. Iar, orășenii, mutați din betoanele încinse de la bloc, în „viloaiele” de neam prost (niște blocuri mai mici) ridicate prin satele de peste tot, se aliniază la coada vacii, tremurând de nerăbdare să bea din laptele (poate ultimul) … cu gust de lapte. Realitatea e că nici nu mai avem modele, în niciun domeniu. Nici lideri. Priviți, pentru o clipă doar, la cine vine din urmă.
Chiar și în politică. Deși socot că pe toți ne-apucă greața, de fiecare dată când începem să vorbim despre politicienii de aici. Cum naiba să te încrezi în „șoșoace”, luând ca exemplu comportamentul deviant din Parlament (și din afara lui – vezi abominabila vizită făcută recent la ambasada Rusiei, nepedepsită de autorități), sau în USR-iști (de ce nu s-or fi numit oare „Uniunea Salvează România”, lăsând „povara” salvării țării tot pe umerii noști)? Ce să mai zic despre partidele care, de doi ani, au coalizat în mod nefiresc, anulând total democrația (putere = opoziție). Și asta doar pentru binele lor – profitori ai sistemului.
