România va beneficia de investiții fără precedent în perioada mandatului Guvernului PSD-PNL, condus de Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat. Prin programul de guvernare, care a fost făcut public, noul Executiv și-a fixat ține foarte ambițioase: reindustrializarea României, cu ajutorul schemelor de stat, stimularea producției produselor ”Fabricat în România”, investiții în infrastructură, Sănătate și Educație dar și creșterea salariilor românilor, concomitent cu reducerea inflației.
Patriotism economic, combaterea speculei din piața alimentară și creșterea salariilor
Potrivit programului de guvernare, Guvernul României își propune să direcționeze fondurile europene și cele naționale pentru sprijinirea producției interne. Țara noastră trebuie să treacă de la o economie bazată pe consum de bunuri din import, la o economie bazată pe producție autohtonă. Contexul internațional, cu războiul din Ucraina aproape de granițele țării, favorizează investițiile în obiective industriale, de procesare a produselor alimentare și de producere a materialelor de construcții. ”Cumpără românește”, consumă produse ”Fabricat în România”, trebuie să devină o stare de spirit a majorității românilor pentru a avea o economie sustenabilă, creștere economică și bunăstare.
Poate cea mai urgentă măsură pe care o va lua Guvernul Ciolacu va fi aceea de stopare a speculei, care a condus la creșterea nejustificată a prețurilor alimentelor, fapt greu de suportat pentru românii de rând și care alimentează, în acest cerc vicios, inflația. Să nu uităm că tot PSD a eliminat specula la energie și carburanți iar acum avem prețuri în scădere, predictibile. Pentru plafonarea prețurilor la alimente, producătorii și comercianții care acționează corect vor fi parteneri în măsurile luate de guvern.
Prin politicile fiscale, Guvernul Ciolacu își propune să reducă impozitarea muncii, creșterea salariului minim și măsuri de sprijin și creșterea pensiilor, astfel încât fiecare român care muncește sau a muncit o viață întreagă să aibă un trai decent, în țară, nu în străinătate. Țintele propuse, până la finalul mandatului, în 2024, vizează inclusiv salariații din mediul privat: creșterea salariului minim net la 500 de euro și a salariului mediu net la 1.000 de euro.
Măsurile de patriotism economic sunt aplicate și de economiile dezvoltate ale lumii. România trebuie să iasă din acest cerc vicios al salariilor mici, care a condus la exodul populației peste granițe.
Ce înseamnă ”patriotismul economic”:
-investiții, creșterea producției și locuri de muncă plătite decent, acasă, în România
-parteneriat economic cu toate firmele care produc în România, indiferent de acționariatul lor.
-stimularea și atragerea investițiilor străine în capacitățile de producție din România.
-reducerea importurilor prin creșterea prezenței produselor românești. „Cumpără românește” înseamnă să sprijini producția internă și locurile de muncă din România.
-susținerea industriilor competitive din România: industria auto, industria materialelor de construcții, industria alimentară, industria IT, industria de medicamente și de echipamente medicale, chimică, petrochimică, industria de tractoare, mașini, unelte și utilaje agricole, îngrășăminte, construcția de nave și energie.
Patriotismul economic este practicat și de economiile dezvoltate ale lumii: Statele Unite- Programul de Stimulare Economică Biden (1,9 trilioane dolari adica 1900 miliarde dolari), Uniunea Europeană – Planul Industrial de peste 100 miliarde euro din bugetul european, Germania: pachet de stimulare de peste 150 miliarde euro, Japonia pachet de 1000 miliarde dolari.
Românii trebuie să câștige bine acasă, să aibă opțiuni pe piața muncii, predictibilitate și stabilitate. Am încrederea că Guvernul Ciolacu își va atinge obiectivele și că românii vor beneficia de mai multă prosperitate, fapt ce le va reda demnitatea, acasă!
Deputat Ionel Floroiu