Finalul săptămânii trecute a fost unul cu dublă bătaie pentru judoka antrenați de Dorin Cruceanu la CSM Bacău. Un front a fost amplasat în Germania, la Duisburg, acolo unde cea mai importantă tabăra educațională din Europa, Ruhr Games a prilejuit și o puternică întrecere de judo la nivel de cadeți. Celălalt front de lucru s-a derulat la Onești, cu ocazia Campionatului Național Școlar U18 organizat de Ministerul Educației. Ambele direcții au fost încununate cu străluciri de bronz.
Astfel, Denisa Chiticaru s-a clasat a treia la Ruhr Games, la U17, -40 kg, în ciuda faptului că s-a confruntat cu adversare mai mari cu doi ani și mai grele cu șase kilograme, în timp ce Radu Roxana, elevă a Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”, a urcat pe treapta a treia a podiumului Naționalelor Școlare. „Weekend frumos, dar și obositor, weekend… bronzat pentru sportivele noastre de la CSM Bacău”, a punctat antrenorul Dorin Cruceanu, care a adăugat:
„Deși Roxana putea concura la Campionatul Balcanic din Macedonia de Nord, am preferat ca ea să meargă la Naționalele Școlare de la Onești, cu atât mai mult cu cât eu m-am aflat în Germania, însoțind cei 15 sportivi ce au participat la proiectul Ruhr Games. Medalia Roxanei a făcut pereche cu cea a Denisei, la Duisburg, aproape de podium în Germania aflându-se și Ana Lucia Patea și Radu Nistor. Sunt bucuros pentru cele două medalii cucerite de Roxana și Denisa.
Pentru noi urmează Campionatul Național U12 de la finalul lunii, la care vom avea și rolul de gazde. Sperăm să încheiem prima parte a anului competițional cu cât mai multe medalii naționale”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.