25 noiembrie 2024

Când te îndopi cu propria propagandă

Când a început acțiunea în Ucraina, guvernele occidentale au făcut două lucruri: au introdus cenzura și au apăsat pedala propagandei. Informațiile din surse rusești au fost interzise sau discreditate, în timp ce tot ce venea din Ucraina a fost amplificat și declarat autentic. Mai mult, serviciile secrete ale fiecărei țări occidentale au început să producă propriile informații de propagandă destinate publicului intern, pentru a menține coeziunea și aprobarea pentru livrarea de bani, arme și muniții Ucrainei.

Dar combinația dintre cenzură și propagandă este profund distructivă. Propaganda are puterea de a manipula percepțiile și opiniile oamenilor, substituind realitatea cu informații false sau distorsionate. Când aceste informații false sunt internalizate și acceptate ca adevăr absolut, se creează o dezbinare în societate și o slăbire a fundamentelor democrației.



Până aici nu e nimic, însă, când autoritățile încep să-și bazeze procesul decizional pe informațiile furnizate de propria propagandă, ignorând realitatea de pe teren, începe criza, pentru că se ajunge la decizii neinformate, ineficiente sau chiar dăunătoare pentru cetățeni și pentru societate în ansamblu.

Prăbușirea începe atunci când manipularea și dezinformarea devin norma, iar vocea realității este înăbușită.

Autoritățile occidentale sunt surprinse acum, iar presa scrie siderată că „rușii luptă mai bine decât ne așteptam”, după ce zile întregi au respins atacul coloanelor blindate ucrainene fără să permită acestora să ajungă nici măcar la prima linie de apărare, luptele desfășurându-se în zona pozițiilor avansate. „Armele minune” furnizate de Occident – tancurile Leopard și blindatele Bradley – s-au dovedit ineficiente într-un mediu de luptă saturat cu artilerie, aviație militară și câmpuri de mine, fără să aibă propriul sprijin aerian și propria artilerie.

Atunci când autoritățile încep să primească informații care nu se potrivesc cu versiunea realității pe care au conturat-o, primul instinct va fi să nege aceste informații și să producă mai multă propagandă. Când Marele Vizir Ali Pașa a fost înștiințat de un trimis că trupele sale au fost învinse de Eugeniu de Savoia la Petrovaradin, în 1716, a poruncit să i se taie capul mesagerului; nimeni nu trebuia să afle asta. Ceea ce nu l-a împiedicat, totuși, să fie ucis în scurt timp.

Unde ne aflăm acum? Încă suntem în etapa de negare. Deși autoritățile încep să se confrunte cu realitatea, încă nu sunt dispuse să abandoneze vechea mantra „rușii sunt slabi, îi batem de le sar fulgii”. Nici o mare parte a publicului occidental, învățat cu propaganda de genul „Fantomei Kievului”, nu este dispusă să iasă de sub această vrajă. Și atunci realitatea este negată, pentru că, astfel, se creează o altă versiune a realității care poate oferi un sentiment de siguranță și protecție emoțională.

De ce e important să cunoaștem realitatea de pe teren? Pentru a putea lua decizii corecte. Pentru a evita o altă generație sacrificată în stepele ucrainene, ca în ultimul Război Mondial.

Răzvan Bibire

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014