24 noiembrie 2024

Sâmbata, „Ziua Medierii” in Bacau

Sâmbata, 15 decembrie, incepând cu ora 11.30, la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacau va fi marcata „Ziua Medierii”. Cu aceasta ocazie se vor desfasura diverse actiuni care au ca scop promovarea medierii ca activitate de interes public. Mai intâi, participantii la acest eveniment vor fi informati cu privire la procedura si avantajele medierii, ca metoda alternativa de solutionare pe cale amiabila a conflictelor. Totodata, in cadrul aceleiasi manifestari va fi efectuata o demonstratie care va consta in medierea simulata intr-un caz de divort. Publicul prezent va avea si ocazia de a-i cunoaste pe toti mediatorii din judet si de a asista la lansarea unor carti de specialitate. Pe parcursul „Zilei Medierii” cei prezenti se vor delecta si cu un spectacol sustinut de artisti cunoscuti. Evenimentul este initiat si organizat de Centrul de Mediere Bacau (presedinte Gabriela Ichim), Colegiul de Mediatori ai judetului Bacau (presedinte Vasile Ghigea) si Colegiul Regional de Mediere Bacau (presedinte Robert Ionut Chiriac), cu sprijinul conducerii Teatrului Municipal „Bacovia”. La „Ziua Medierii” sunt asteptati sa participe specialisti din diverse domenii, reprezentanti ai institutiilor bancare si publicul larg bacauan, incepând cu ora 11.00. Intrarea este libera, dar in limita locurilor existente in sala de spectacole a teatrului.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014