27 noiembrie 2024

Salariile din sănătate, asistență socială și apărare se majorează conform legii începând cu 1 iunie

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a anunțat joi că salariile de bază ale personalului din sănătate și asistență socială, precum și din apărare, ordine publică și securitate națională vor fi majorate începând cu 1 iunie. Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență care completează legislația existentă și stabilește nivelul salariilor conform Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2022.

Conform noilor prevederi, salariile personalului din domeniul sănătății prevăzut în Anexa nr. II – Familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și Asistență socială” din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi stabilite la nivelul celor prevăzute de aceeași lege pentru anul 2022. Această măsură se aplică în special personalului medico-sanitar și auxiliar sanitar, cum ar fi statisticienii medicali, registratorii medicali, infirmierele, brancardierii și îngrijitoarele, care nu au atins nivelul maxim de salarizare prevăzut în grilă.



De asemenea, noile prevederi vizează și majorarea salariilor de bază pentru angajații din asistență socială. MMSS a luat în considerare lipsa personalului de specialitate în acest domeniu și provocările cu care se confruntă acest sector, precum pandemia COVID-19, criza din Ucraina, creșterea numărului persoanelor vârstnice din România și criza forței de muncă în domeniul asistenței sociale și migrarea acesteia.

Începând cu aceeași dată, 1 iunie, vor crește și soldele și salariile de funcție ale personalului din domeniul apărării, ordine publică și securitate națională, conform Anexei nr. VI – Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională” din Legea-cadru nr. 153/2017. Această măsură urmărește eliminarea inechităților salariale și se aliniază nivelului soldelor și salariilor de funcție prevăzute pentru anul 2022, conform OUG nr. 168/2022.

Aceste măsuri au fost adoptate în contextul priorităților Ministerului Muncii de a moderniza sistemul de salarizare în sectorul public și de a elimina inechitățile salariale, conform Programului de Guvernare 2021-2024. De asemenea, se lucrează la elaborarea unei noi legi a salarizării prin Planul Național de Redresare și Reziliență.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014