25 decembrie 2024

Veteranul-poet din Ardeoani

O cronica vie in versuri a razboiului cel mare

Ioan Olaru este unul dintre putinii veterani ai comunei Ardeoani care mai traiesc. La sfarsitul lui august va implini, „daca va dori si Dumnnezeu”, 90 de ani. Sanatatea i-a slabit in ultimii ani, dar mintea, privirea si hazul i-au ramas ca in tinerete. Povesteste despre camarazii de razboi, despre lupte si drumul de intoarcere, despre colectivizare si comunism, „saracia pe pamant”, de parca s-ar fi petrecut ieri. Vorbeste in romana, maghiara, germana si rusa. 90 de ani? Trebuie sa fie o gluma!

La Ioan Olaru ne-au condus doua angajate ale Primariei Ardeoani. Veteranul este mandria comunei. La toate sarbatorile smulge lacrimi recitand versuri despre razboi, camarazi pierduti, iubiri de departe si dor de parinti. Satul il respecta, familia il ocroteste cu dragoste nemarginita. L-am gasit in curte, inconjurat de verdeata, mangaiat de soare. Fiica si nepotii se bucura ca „tataia” are musafiri. Ii face atata placere sa povesteasca! Pe masa apar toate amintirile veteranului: medalii, fotografii, carti postale, ordine de chemare si invoire, documente ingalbenite de timp, caiete noi in care se astern amintiri. Banuim scrisul unui nepot talentat, dar, surpriza, caligrafia impecabila este a veteranului cu cinci clase. „Cand sa merg mai departe s-a darapanat scoala”, glumeste tataia. Char daca nu a mai stat in banca, i-a placut sa invete toata viata. In razboi, a scris pe genunchi, pe bucati de hartie procurate cu greu. Asa a invatat maghiara, rusa si germana. „Aveam nevoie sa stiu limbile astea, fiindca am luptat si in Est, si in Vest. Trebuia sa stii limba prietenului, dar si limba dusmanului. Am ajuns aproape perivoci. Mergeam cu capitanul la orice ora din zi sau noapte si trebuia sa-i traduc.”

Bani putini, amintiri multe



Ioan Olaru a plecat pe front in iulie 1942 si a luptat, in Regimentul 2 Transmisiuni, pana pe 9 mai 1945. O atesta adeverinta pe care a cerut-o si in baza careia primeste o indemnizatie lunara de 290 de lei. Se adauga pensia de la CAP, de 207 lei. Acesta ii este venitul, dar nu se plange. „Noi, veteranii, suntem socotiti oase sfinte. Dupa razboi ni s-au promis drepturi, pamant, recunostinta. Le-am primit, le-am pierdut, nu mai conteaza.” I-au ramas amintirile.

„Am vazut Moartea”

„Eu sunt veteran adevarat. De ce spun asta? Fiindca am luptat si in Rasarit, si in Apus. Ne-a dus tara sa nu ne mai aduca inapoi. Am fost de sacrificiu. Am vazut Moartea. Am fost intrebat daca am ucis. Pot sa spun ca am tras de s-a inrosit teava pustii, dar nu am vazut pe cineva sa cada in ochii mei. Am spus mereu ca raul pe care l-am facut sa mi-l dea Dumnezeu mie. Am ajuns la 90 de ani. Nu credeam, cand am plecat la razboi, ca ma voi intoarce acasa.” Dar s-a intors, s-a casatorit tarziu, la 38 de ani („Eu eram tata flacailor, pe toti ii insuram”), a crescut doua fete si are cinci nepoti. Fiica a adus un tablou facut dupa o fotografie de cand era in muntii Tatra. „Mai Ionica”, vorbeste tataia cu tabloul. Netezeste o poza in care isi tine mireasa pe genunchi. „Am pierdut-o acum 18 ani.” Atat spune, si deschide alt sertar cu amintiri.

Scrie si vorbeste in versuri

„De jale si de dor, m-am facut scriitor”, marturiseste veteranul. Cand era pe front, intr-o vreme nu mai aveau pe ce scrie scrisori si nici nu venea avionul cu posta. „Am iesit la raport. Un locotenent ne-a spus sa scriem pe ce gasim, pe «doage» de caiete si carti. Scrieti orice, ne-a zis, numai despre armata si locul in care va aflati, nu. Si-am scris. Si a ajuns la cancelarie, la cenzura. M-au scos in fata la raport. Cine te invata sa scrii in versuri, zice locotenentul? Nimeni. Sufletul meu. M-a pus sa citesc ce-am scris. Plangeau soldatii in front.” Din gramada ingalbenita de pe masa alege cartile postale pe care le-a gasit pastrate de parinti. Este aceeasi caligrafie pe care am admirat-o in caietele pe care le scrie acum.

I-au dat, i-au luat

A fost ranit la soldul stang si la mana dreapta. „Nu numai atat. Razboiul m-a stricat tot.” Asa le spunea si comunistilor cand trageau de el cu colectiva. „Dupa razboi am mai primit pamant. Uitati aici titlul de proprietate pentru sateanul plugar Ioan Olaru: 5000 de metri din mosia expropriata de la colonelul Tataru. Cand a venit saracia pamantului, comunistii adica, aveam boi, vitei, de toate. Veneau cei mai prapaditi din sat, care aveau functie acum, sa ma convinga sa ma fac brigadier. Le spuneam ca nu pot, ca razboiul m-a stricat si ca ma conduce nevasta. Asa am scapat.”

„Tot inceputul are si sfarsit”

Printre documentele vechi de 70 de ani se afla si carnetul ostasului, pe care l-a purtat in buzunar pe frontul din Rusia. Ne citeaza din el, fara greseala sau ezitare, descrierea „Raiului comunist” de care erau sfatuiti sa fuga ca de Necuratul. „In Raiul comunist nimic nu mai este al bietului om, care a ajuns o vita de munca; pamantul i s-a luat; din casa i s-a lasat numai o incapere; in ograda nu mai e stapan; pentru vite trebuie sa plateasca dari; de muncit munceste pe pamant comun, iar de mancat i se da cu portia atat cat sa nu moara de foame.” De asta nu a vrut sa auda de colectiv. S-a bucurat sa-i vada sfarsitul. „Vorba capitanului meu. Mergeam odata in urma lui si oftam. M-a intrebat ce am. I-am zis: «Oare razboiul asta mai are un sfarsit?» Capitanul se uita lung la mine: «Ehei, Ioane, tot inceputul are si sfarsit.» Si asa e. Toate au inceput si sfarsit: razboaiele, regimurile, viata. Daca inveti asta, poti trece peste toate.” Chiar si peste frigul, foamea, spaima si durerea de pe front, peste oboseala miilor de kilometri batuti la pas spre casa, peste pierderea avutului, a jumatatii si a puterii trupului.
Doina Mincu

„Frunzulita de arginti,
Scumpii mei iubiti parinti,
Azi va scriu ca sunt departe
Si cu gandul la Hristos
Caci ma aflu sanatos,
Dar sunt trist si-mi pare rau
Ca nu-s toate cum vreau eu,
Ca multe scrisori v-am scris
Dar nu am primit raspuns.”
– fragment din carte postala de pe frontul din Rusia

„Trista este orice floare
Care creste printre spini
Dar mai trista este viata
Petrecuta prin straini.”
– fragment din carte postala trimisa din Ungaria

„Stalingrade, Stalingrade
Tu ne-ai avansat la grade,
Cu pieptul decorat.
Cu piciorul retezat.”

„Oile au fatat? Lemnele v-au ajuns? Mosul Neculai e sanatos? Tache ce mai face? Tata, da oile la badita Nicu si lasa mieii toti. Cine a mai venit in concediu? Sa-mi trimiteti scrisoare prin vant ca face o saptamana. Cu posta face o luna.”
– fragment din carte postala catre parinti



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img