La data de 29 mai a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au fost sesizaţi de către o femeie de 41 de ani din comuna Secuieni, despre faptul că ar fi fost agresată de către soțul ei.
Din primele verificări a reieșit faptul că, la data de 28 mai a.c., femeia de 41 de ani, în timp ce se afla împreună cu soțul ei în municipiul Bacău la cumpărături, acesta ar fi lovit-o și amenințat-o.
În baza probelor administrate și a evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, totodată întocmindu-se un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.