1. Un prieten mi-a scris: ,,Învățământul românesc se duce de râpă. La ultima testare, cei mai mulți elevi de-abia s-au ridicat la nivelul unui ministru!” Nu mi-a precizat din ce clasă sunt elevii. I-am spus că are simțul unui umor cu tușe puțin exagerate. M-a contrazis. Mi-a trimis ca argument un clip în care profesoara de limbă și literatura română Monica Anisie, aruncată în jilțul Educației și Învățământului, glăsuiește: ,,Aceste legi este despre viitor, despre un viitor mai bun pe care cu toții ni-l dorim”. Prietenul a adăugat și alte ,,fragmente de analfabetism” din discursurile întâistătătorilor cotroceniști și ale celor care-și bat joc de logică și de limba română prin Palatul Victoria, Parlament etc. Sub asediul acestor argumente, am conchis: ,,Prietene, de ce-i jignești pe elevi?”…
2. De asemenea inamici ai spiritului sunt evaluate zvârcolirile actualei greve. Când te așezi la masa tratativelor cu un ciolac absolvent de liceu în pragul fragedei vârste de 40 de ani sau cu o Deca paralelă cu domeniul, ce așteptări să ai?
3. Greva are însă chipul unei răscoale duioase, cu furci și topoare evadate dintr-o prea civilizată butaforie. Este nevoie de o revoluție cu baricade zămislite nu doar din dorite/ meritate/ decente salarii, ci din virtuțile unei reforme profunde. Vedetele acestor redute trebuie să fie: programele școlare; manualele; numărul de elevi în clasă; centrarea autentică, nu demagogică, pe interesele/ drepturile elevului; dotarea școlilor; depolitizarea; sprijinirea efortului încă timid de a-i scoate din scenă pe acei profesori figuranți și încă adoratori de bullying didactic (sic!); evadarea din universul în care elevii sunt nevoiți să suporte agresiunile meditațiilor și ale suprasaturării informaționale; redarea aurei statutului cadrului didactic.
4. Nici dublarea salariilor n-ar rezolva problemele Educației/ Învățământului. Este nevoie de surparea temeliilor, de o revalorizare a esenței universului didactic, de o reconstrucție care să-i facă pe elevi/ părinți/ profesori să iubească Școala.
