Una dintre prioritățile polițiștilor băcăuani pentru anul 2023 este prevenirea violenței în familie. Astfel, poliţiştii monitorizează cazurile pentru cunoaşterea fenomenului pe raza de competență, înregistrează cazurile sesizate (indiferent de gravitatea lor) şi intervin când situaţia o impune, conform competenţelor.
Violența în familie, fie ea emoțională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor și celorlalți membri ai familiei. Astfel Poliția Română intervine pentru protejarea grupurilor vulnerabile și pentru sensibilizarea cetățenilor contribuind astfel la schimbarea mentalităţii care perpetuează comportamentul abuziv în familie.
Cu fiecare activitate desfășurată polițiștii își propun identificarea cazurilor de violenţă domestică şi a factorilor declanşatori sau favorizanţi specifici fiecărui caz în parte, promovarea unor măsuri educativ-preventive și informarea populaţiei cu privire la prevederile legale în domeniul prevenirii violenţei domestice și are ca grup țintă potenţiale victime, agresori, dar și întreaga comunitate.
În această săptămână, polițiștii de prevenire, împreună cu cei din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Pudu Turcului, cu sprijinul unității administrativ teritoriale a comunei Stănișești au inițiat două activități pentru prevenirea violenței în famile.
Polițiștii s-au întâlnit cu peste 70 de cetățeni din comuna Stănișești și au discutat diferite situații de violență în familie în care au fost implicați, atât minori cât și adulți și au subliniat consecințele unor astfel de fapte asupra tuturor.
Cei prezenți au primit informați cu privire la consecințe legale, psihologice și comportamentale care pot rezulta dintr-un comportament violent, dar și despre modalități de combatere a acestuia, modificări legislative și informații pertinente despre ordinul de protecție provizoriu, ordinul de protecție sau ce consecințe decurg din încălcarea acestuia.
De asemenea, polițiștii au fost prezenți la Centrul Artemis al DGASPC Bacău, unde au discutat cu beneficiarele acestuia, funcțiile aplicației Bright Sky, dezvoltată și adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat al Fundației Vodafone România cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității), Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania.
Aplicația este disponibilă în App Store și Google Play Store și are diferite funcții, cele mai accesate fiind: căutarea celui mai apropiat serviciu de asistență, completarea chestionarului de evaluare a riscului, ghidul de siguranță online și căutarea de informații generale din meniul aplicației (cauzele și consecințele violenței domestice, ordinul de protecție). Funcția de jurnal a aplicației este de asemenea un instrument extrem de util pentru victime, pentru că le ajută să strângă dovezi necesare pentru documentarea abuzului.
Având în vedere importanța temei supuse discuției cât și interesul manifestat de persoanele participante, polițiștii vor continua astfel de activități și în alte localități de pe raza județului Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.