„Învață carte, să nu ajungi la sapă sau la coada vacii!” – ne apostrofau, „în regimul trecut”, părinții când se înnegreau la față când vedeau ce note aveam în carnetul de școlar. „Vă țin în școală, e tot ce pot să vă dau, că eu avere n-am!” – preciza tata, săracul, exasperat uneori de cât chef de învățătură vedea și el că am.
De sapă am scăpat, însă, pentru că oamenii inteligenți au inventat tractorul și chimicalele de ucis buruienile din lanuri încă din fașă, iar după 1989 parcă nici agricultură nu s-a mai făcut la scară mare, decât pe ici, pe colo.
Dar, acum „școlerii” mai au o veste bună: vor scăpa, curând, și de coada vacii și de dezagreabilele crescătorii de porci sau de pui. Pentru că a apărut „carnea de cultură”, o născocire epocală care va închide fermele zootehnice de orice fel.
De carnea artificială e vorba, fabricată pe ruptelea în laboratoare speciale. O firmă din Țările de Jos anunță că a deschis o nouă fabrică pentru producția pe scară largă de sute de mii de burgeri din carne de cultură.
Noi, europenii, mai putem saliva după astfel de bunătăți, pentru că pe continentul nostru în nu s-a aprobat comercializarea unor astfel de burgeri. Dar, cine poftește poate da o fugă în Singapore, unde grătarele deja sfârâie.
Să fim, totuși, optimiști. Carnea de cultură este durabilă: în comparație cu creșterea tradițională a vitelor, producția ar emite cu 80 până la 90% mai puține gaze cu efect de seră, ar folosi cu 45% mai puțină energie, cu 90% mai puțină apă și cu 99% mai puțin pământ. În plus, nici un animal nu trebuie să moară pentru asta.
Și, atenție: celebrul Winston Churchill scria încă din 1931 un eseu în care anticipa că în 50 de ani „vom scăpa de absurditatea de a crește un pui să-i mâncăm numai pieptul și aripile. Le vom obține separat, într-un mediu adecvat”.
Carnea de cultură este carnea produsă prin cultivarea celulelor animale in vitro. Este o formă de agricultură celulară. Carnea de cultură este produsă folosind tehnici de inginerie tisulară, pionier în medicina regenerativă.
