Într-o discuție en-passant și în contradictoriu avută recent cu un cunoscut despre echipa națională de fotbal a României, acesta m-a întrebat cât de mult îmi iubesc țara. Interogația a căzut din senin. Răspunsul meu, în schimb, unul dat mai degrabă în glumă decât în serios („patria mea este Bacăul”) a adunat ceva nori deasupra șuetei. Cunoscutul s-a declarat nemulțumit de „modul cum am pus problema” (deși pentru mine nu era și nici nu ar fi vreo problemă), după care m-a întrebat din nou: „Să înțeleg că nu ești patriot?”. Am încercat să-i explic că eu văd patriotismul altfel decât la nivel declarativ și de paradă. Și că, din punctul meu de vedere, să fii patriot nu înseamnă neapărat:
-să cânți din răsputeri „Deșteaptă-te, române!” și să ții mâna la inimă când asculți imnul național
-să te îmbraci îi ie și ițari la diferite evenimente
-să te prinzi în horă, de 1 Decembrie, după ce ai dat gata nelipsita oală cu fasole și cârnați
-să arborezi un steguleț cu tricolor la mașină
-să ții necondiționat cu echipa națională de fotbal și să strigi cu patos „Hai, România!” când joacă Hagi și ai lui. O fi „patria, albumul cu fotografiile fotbaliștilor echipei naționale decupate din ziare”, dar i se potrivește mai bine lui Kusturica decât, să zicem, lui Corneliu Porumboiu.
Am adăugat că, tot în opinia mea, să fii patriot înseamnă, înainte de toate, să fii un bun cetățean. Adică:
-să dai „bună ziua” și „la revedere” și să spui, atunci când e cazul, „mulțumesc”
-să arunci hârtiile la coșul de gunoi și nu pe jos
-să nu te bagi în față la coadă, indiferent cât ai fi de grăbit
-să îți plătești la timp taxele și impozitele
-să încerci să-l ajuți, dacă-ți stă în puteri, pe cel în nevoie, fără să aștepți automat o răsplată
-să fii corect
-să fii, mai ales, un bun părinte, în cazul în care ești părinte, desigur.
Ascultându-mi dizertația, cunoscutul mi-a aruncat: „hai, că ești simpatic”. Despărțindu-ne, mi-am zis că, la urma-urmei, e mai bine să fii considerat simpatic decât lipsit de patriotism.
