La data de 19 mai a.c, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mărgineni au documentat activitatea infracțională a unui tânăr din localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Acesta a fost reținut și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Din cercetări s-a stabilit faptul că, în noaptea de 29/30.03.2023, tânărul ar fi pătruns fără drept, în organizarea de şantier a unei societăți comerciale amplasată în extravilanul comunei Mărgineni, de unde ar fi sustras cantitatea de aproximativ 290 de litri de combustibil din utilajele parcate, doi acumulatori auto, 5 recipiente în care se afla cantitatea de 100 de litri combustibil, un butoi metalic în care se aflau 60 de litri de combustibil şi două butelii de campanie, iar din interiorul unui container ar fi sustras două semafoare portabile pentru sistematizarea traficului rutier.
Tânărul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, ulterior, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.