În perioada 1-9 iunie, peste 100 de psihologi din întreaga ţară se unesc pentru a oferi oamenilor o șansă de a explora și de a sprijini copilul interior. În cadrul campaniei „Sprijină copilul din tine să ajungă omul care și-a dorit mereu să fie”, sesiuni individuale de psihoterapie vor fi oferite gratuit, deschizând uși spre autodescoperire și creștere personală.
Experții în domeniul psihoterapiei ne reamintesc că adulții caută adesea să reconstruiască și să repete experiențele trăite în primii ani de viață. Această dorință vine din nevoia de familiaritate și nu întotdeauna din căutarea fericirii.
Atunci când simțim presiunea de a fi perfecți din frica criticilor sau a greșelilor, când ne este teamă că nu vom fi acceptați pentru ceea ce suntem cu adevărat, sau când trăim emoții precum neputință, furie, tristețe, teama de respingere sau de abandon, copilul interior din noi cere ajutor și are nevoie de atenție și afecțiune. Copilul interior este o reprezentare a experiențelor, senzațiilor și emoțiilor trăite în primii ani de viață, care influențează modul în care acționăm ca adulți în fața unor situații similare sau care ne aduc aminte de trecutul nostru emoțional timpuriu.
Andreea Panţiru, psihoterapeut, este unul dintre profesioniștii implicați în campania „Sprijină copilul din tine să ajungă omul care și-a dorit mereu să fie”. Ea se concentrează în special pe sprijinirea femeilor în dezvoltarea lor personală și în depășirea fricilor, pentru a deveni cea mai bună versiune a lor în toate aspectele vieții. În perioada 1-9 iunie, Andreea Panţiru oferă oportunitatea de a beneficia de o sesiune gratuită de terapie. Pentru a te înscrie, trebuie doar să trimiți un mesaj pe Whatsapp la numărul 0758366846, răspunzând la câteva întrebări simple: Cu ce cuvinte ţi-ai descrie copilaria ta (minim 3)? În ce domeniu al vieţii tale reacţionezi mai degrabă ca un copil şi nu ca un adult?