Cea de-a doua etapă din play-off-ul Ligii a IV-a a înregistrat o nouă victorie a Viitorului Curița/ Onești: 4-0 acasă, cu Siretu Săucești, prin golurile lui Cucu, Avîdani, Ghenici și Sbârcea. Prin acest succes, curițenii au făcut un nou nou pas către titlul de campioană județeană și, implicit, barajul de promovare în Liga a III-a.
Profitând de remiza înregistrată în celălalt joc al rundei, între Gauss Bacău și Sportul Onești, 2-2, Curița s-a distanțat la patru puncte de locul 2. Viitorul Curița/ Onești ocupă locul 1, cu 51 p., fiind urmată, în ordine, de Sportul Onești, cu 47p., de Gauss, cu 45p., și de Siretu Săucești, cu 30.
Următoarea etapă, ultima a turului din play-off, se va desfășura sâmbătă, 27 mai, de la ora 18.00 și va avea drept cap de afiș derby-ul Sportul Onești- Viitorul Curița/ Onești. Un succes al Sportului ar relansa lupta pentru titlu, în timp ce orice alt rezultat ar favoriza Curița. În celălalt meci se vor întâlni Siretu Săucești și Gauss Bacău.
Până atunci, însă, miercuri, 24 mai, de la ora 17.30, la Târgu-Ocna va avea loc finala Cupei României, faza județeană, care va aduce față în față pe Viitorul Curița/ Onești și Gauss Bacău.