2 noiembrie 2024

Duminica a 7-a a Paştelui

Liturgia cuvântului din această duminică ne prezintă trei rugăciuni: cea a diaconului Ştefan, care a văzut, în sfârşit, gloria lui Isus, în prima lectură; rugăciunea Bisericii, care doreşte să vadă gloria lui Isus, în a doua lectură şi rugăciunea lui Isus, care doreşte să ne vadă şi pe noi în gloria sa, din evanghelia acestei duminici.
Firul roşu îl constituie tocmai ceea ce mărturisim în finalul simbolului credinţei creştine: aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va veni. Am văzut soldaţi: cât de mult doreau să se întoarcă acasă; am văzut emigranţi: cât de mult doreau să se întoarcă acasă; am văzut copii departe de casă: cât de mult voiau să se întoarcă acasă şi să-i îmbrăţişeze pe tata şi mama.
Şi noi, creştinii, trăim în speranţa că vom merge în casa Tatălui din ceruri pentru a ne bucura de gloria lui.
Ştefan, fixând ochii spre cer, l-a văzut pe Isus în glorie. Speranţa de a vedea gloria lui Isus i-a dat atât de mult curaj lui Ştefan încât a acceptat cu seninătate condamnarea şi executarea în afara cetăţii, încredinţându-şi sufletul Domunlui Isus, în acelaşi timp rugându-se şi pentru persecutorii care i-au luat viaţa.
Sfântul Ioan Bosco era trist din cauza morţii mamei sale, când a avut un vis. A văzut-o pe mama Margareta zâmbind alături de Sanctuarul Mângâietoarei din Torino. A întrebat-o plin de uimire: Tu aici? Nu eşti moartă, mamă? Sunt moartă, dar trăiesc! Şi eşti fericită? Foarte fericită!
Spune-mi, ce bucurie ai în paradis? Nu îţi pot spune, atât de frumos este. Dă-mi măcar un semn al fericirii tale. Atunci, mama Margareta s-a schimbat la faţă ca Isus pe Tabor. părintele Bosco a privit-o fascinat.
Mama Margareta i-a spus: Să ştii că te aştept! Noi doi trebuie să fim întotdeauna împreună. Apoi a dispărut.
Isus se roagă: „Vreau ca toţi să fie cu mine, să contemple gloria mea”. Asemenea mamei Margareta, şi Isus îi spune fiecăruia dintre noi: „Te aştept, ştii? Noi trebuie să fim împreună”.
Isus se roagă în evanghelia de astăzi: „Părinte, vreau ca toţi cei pe care mi i-ai dat să fie acolo unde sunt şi eu, ca să contemple gloria mea”. Isus doreşte să ne îmbrăţişeze pe toţi în cer, încrezându-se în milostivirea lui şi îndreptând eventualele căi greşite ale vieţii noastre.

Pr. Claudiu Nedelciu, Parohia Catolică „Înălţarea Sfintei Cruci” Buhuşi




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img