26 noiembrie 2024

Judo/ CN U15, U13

CSM- JC Royal Bacău, gata pentru finalele naționale

La sfârșitul aestei săptămâni, Aradul va găzdui finalele Campionatului Național de judo pentru categoriile de vârstă U15 și U13. CSM- JC Royal Bacău va participa cu opt sportivi, plecarea spre Arad urmând să se efectueze în cursul zilei de azi. Cei opt finaliști sunt: la U15 (ani de naștere 2009-2010)- Denisa Cadar (48 kg), Rareș Galea (60 kg), Alessia Matin (63 kg)  și Rareș Abordulesei (66 kg), iar la U13 (ani de naștere 2011-2012)- Cristian Prisacariu (38 kg), Matei Antonoaiei (42 kg), Dragoș Nistor și Eric Boteztu (55 kg). Aceștia au susținut în ultima zi din aprilie, la Roman, testarea tehnică pentru Naționale, cu toții trecând cu succes probele de participare. „Suntem pregătiți pentru finalele naționale și, chiar dacă oboseala drumului va avea o anumită pondere, nutrim speranța că vom face o figură frumoasă la Arad”, au declarat antrenorii Aurel Chelariu și Simona Aruș, care sunt convinși și de faptul că, reprezentând criteriu de calificare la Balcaniadă, întrecerile CN de la Under 15 vor beneficia de o motivație suplimentară deloc de neglijat. În vederea unui parcurs cât mai bun la Naționale, CSM-JC Royal a bifat, luna trecută, o participare la turneul internațional Cupa Bucovina, desfășurat în localitatea suceveană Ipotești. Pe lângă o parte din sportivii care vor lupta pentru medalii la CN, băcăuanii au rodat cu succes la Ipotești și competitori la alte categorii de vârstă. În ciuda concurenței susținute (peste 500 de sportivi din România, Republica Moldova și Ucraina), 13 din cei 15 judoka de la CSM-JC Royal prezenți la Ipotești au urcat pe podiumul de premiere.

Rezultatele CSM-JC Royal la Cupa Bucovina



Locul 1: Alexandra Galea- 40 kg, U10; Dragoș Nistor – 42 kg, U12; Rareș Galea- 60 kg, U15; Ștefan Buga- 55 kg, U18; Radu Toia- 60 kg, U18.

Locul 2: Matei Niga- 20 kg, U10; Matei Antonoaiei- 42 kg, U12; Ștefan Trișcariu- 81 kg, U16.

Locul 3: Davide Cojan- 22 kg, U10; Cristian Prisacariu- 38 kg, U12; Erik Botezatu- 55 kg, U13; Rareș Abordulesei- 66 kg, U15; Radu Nistor- 73 kg, U16.

Locul 5: Șerban Grama- 34 kg, U10; Eduard Marin +42 kg, U10.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014