Un avocat din județul Bacău, care l-a amenințat cu moartea și i-a adresat apelative rasiste unui bărbat de etnie romă, a primit o condamnare definitivă de 7 luni de închisoare, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere, din partea Curții de Apel, scrie adevarul.ro.
Sentința a venit în urma incidentului petrecut în data de 28 mai 2020, când avocatul s-a înarmat cu un cuțit și a amenințat bărbatul de etnie romă pe fondul supărării cauzate de dispariția animalului său de companie și a bănuielilor că acesta ar fi fost sustras de cetățeni de etnie romă.
În timpul incidentului, avocatul a făcut remarci degradante referitoare la originea etnică a bărbatului și l-a amenințat cu moartea și acte de violență fizică. Martora la incident a fost soția bărbatului de etnie romă, care a declarat că avocatul a reproșat agresiv furtul câinelui și a continuat să înjure și să facă referiri acuzatoare la etnia romă. Un jandarm prezent în zonă a încercat să calmeze situația, dar a fost nevoie să intervină și să îl deposedeze pe avocat de cuțit folosind o tehnică specifică.
Avocatul a recunoscut că l-a amenințat verbal pe bărbatul de etnie romă în timp ce flutura cuțitul. În urma unei expertize medico-legale psihiatrice, s-a constatat că avocatul suferă de psihosindrom de dependență etanolică și tulburare de personalitate de tip instabil emoțional, iar consumul de alcool a contribuit la manifestările sale iritativ-impulsive.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea suspendată, avocatul a fost obligat să plătească 5.000 de lei drept daune morale bărbatului de etnie romă pe care l-a amenințat. De asemenea, instanța a dispus că avocatul să urmeze tratament medical până la însănătoșire sau obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.