27 noiembrie 2024

Consilierul Dorin Chirilescu propune un ajutor financiar pentru familiile cu copii neînscriși la creșele publice din Bacău

Consilierul local independent Dorin Chirilescu a depus la registratura Primăriei Municipiului Bacău un proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară în sistem privat sau a indemnizației destinate pentru creșterea nepotului/nepoților.

Această măsură vine ca o soluție la numărul insuficient de locuri disponibile la creșele publice din municipiul Bacău. În fiecare an, sute de copii rămân fără loc la creșă, iar părinții se confruntă cu dificultăți în găsirea unei alternative viabile.



Conform propunerii lui Chirilescu, familiile care se confruntă cu această situație vor avea două posibilități de sprijin: subvenționarea cu 1000 de lei pentru un loc la una dintre creșele din sistem privat de pe raza municipiului Bacău sau subvenționarea cu 1000 de lei pentru familiile care au posibilitatea să își lase copilul în grija unui bunic, care va fi beneficiarul sumei respective.

Aceste două variante sunt aplicabile sub condiția ca, după depunerea dosarului de înscriere la creșele publice, acesta să nu fie aprobat din cauza numărului insuficient de locuri disponibile. Părinții care se confruntă cu această situație vor putea alege una dintre aceste două variante, sub rezerva prezentării unor documente oficiale care să ateste că au depus dosarul de înscriere la creșa publică, s-au încadrat în criteriile respective și dosarul le-a fost respins din cauza locurilor insuficiente.

Această măsură de sprijin familial a fost aplicată cu succes în Municipiul Brașov încă din anul 2021, iar acum este propusă și pentru Municipiul Bacău. Proiectul se va afla în dezbatere publică și va putea fi consultat pe pagina Municipiului Bacău.

În opinia consilierului local Dorin Chirilescu, această măsură vine ca un sprijin important pentru familiile care se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc la creșă pentru copiii lor. Este o soluție care poate contribui la asigurarea unei îngrijiri și educații de calitate pentru copiii din municipiul Bacău, indiferent de locul de proveniență sau situația financiară a familiilor.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014