27 noiembrie 2024

Au păcălit un bătrân că a câștigat un premiu și l-au „ușurat” de 8.800 de lei

La data de 11 mai a.c., un bărbat de 73 de ani din Moinești a sesizat polițiștii cu privire la faptul că în data de 10 mai a.c., două persoane necunoscute l-ar fi înşelat cu suma de 8.800 de lei.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data 10 mai a.c., doi tineri de 19, respectiv 20 de ani din municipiul Bacău, l-ar fi indus în eroare şi înşelat pe bărbatul din Moineşti, împrietenindu-se cu acesta și spunându-i că ar fi câștigat un premiu, iar pentru a intra în posesia lui trebuie să achite o sumă de bani, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 8.800 de lei.



În urma investigațiilor efectuate și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secțiilor 1 și 2 Poliție Bacău, tinerii au fost depistați pe raza municipiului Bacău, prejudiciul fiind recuperat integral. Ulterior aceștia au fost conduși la sediul Poliției municipiului Moinești pentru audieri.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracţiunii de înşelăciune.

 

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de înșelăciune, poliţiştii vă recomandă să nu vă împrieteniți cu persoane necunoscute pe stradă.

Nu aveţi încredere în cineva care vă spune că ați câștigat un premiu, iar pentru a intra în posesia acestuia trebuie să achitați o sumă de bani, oricât de avantajos pare a fi.

  În cazul în care vă confruntaţi cu astfel de situaţii, poliţiştii vă sfătuiesc să reţineţi cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează (vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentaţie, etc.), tipul, marca şi numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă şi direcţiile de deplasare.

  Sesizaţi Poliţia când aveţi date despre astfel de persoane sau victime ale unor astfel de infracţiuni! 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014