„Am organizat, astăzi, o acțiune de ecologizare, în două zone de agrement extrem de importante pentru municipiul Bacău. Împreună cu personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău am colectat deșeurile din apropierea Insulei de Agrement și a Parcului Gherăiești”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.
Activitatea a fost desfășurată în cadrul unui proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu- Programul privind ecologizarea zonelor afectate de poluare.
„Astfel, mi-am dorit să atragem atenția asupra potențialului acestor locuri în care mulți băcăuani aleg să petreacă timp în natură.
Am constatat, după cantitatea deșeurilor colectate, că în zonele în care s-a intervenit, mediul înconjurător este puternic impactat, în mod negativ.
Mulțumesc conducerii și echipei A.B.A. Siret pentru implicare și colectarea deșeurilor în zonele greu accesibile și îi felicit pe colegii mei pentru exemplul dat & mobilizare.
Schimbarea începe prin implicarea fiecăruia dintre noi și împreună putem face din Bacău un municipiu mai curat. Responsabilitatea și modul în care tratăm mediul înconjurător arată că ne pasă de locul în care trăim și ne creștem copiii!”, a mai declarat Valentin Ivancea.