27 noiembrie 2024

Licitatii nereusite la Fisc

Masuri asiguratorii inutile pentru rau-platinici

Peste 130 de milioane de lei. Aceasta este suma incasata de finantisti in urma masurilor de executare silita impuse conform legii impotriva celor rai-platnici. Insa, daca pe partea de somatii si popriri se mai realizeaza ceva recuperari de sume, licitatiile publice organizate de Directia de Finante nu au prea mare succes.



Directia Finantelor Publice Bacau le-a pus gând rau celor care nu-si platesc datoriile la stat. Pentru ca are de incasat arierate de sute de milioane de lei, conform legii, institutia fiscala a recurs la masuri dure de executare silita, de la somatii si titluri executorii, pâna la sechestre pe bunuri. Pâna acum s-a reusit incasarea a peste 130 milioane lei. Directia Finantelor Publice a emis mii de acte la acest capitol catre agentii economici rau-platnici.

Somatii, popriri si sechestre asiguratorii

Astfel, de la inceputul anului si pâna in prezent au fost comunicate 54.453 somatii (pentru suma de 332,88 milioane de lei), s-au emis 18.325 de popriri pe conturile bancare ale contribuabililor (pe 131,48 milioane de lei) si alte 4.479 de popriri la terti (pe suma totala de 61,13 mililioane lei). Prin aceste masuri institutia a reusit sa incaseze 79,63 milioane de lei din somatii, iar prin popririle bancare, atât directe, cât si la terti, alte 49,57 milioane lei. O alta masura a fost cea de sechestre pe bunuri. S-au instituit astfel in acest an 102 de sechestre pe bunuri mobile, pentru suma de 14,15 milioane lei, si alte 429 de sechestre pe bunuri imobile, pentru recuperarea a 53,18 milioane de lei.

Nu sunt solicitari

„De la inceputul anului, Directia Generala a Finantelor Publice Bacau a executat silit mai multi agenti economici din judetul nostru. Au fost instituite peste 500 de sechestre pe bunuri mobile si imobile. In schimb, valorificarea acestora in urma licitatiilor nu a fost neaparat un succes, in sensul ca in aceasta perioada, la fel ca si in anul trecut, au fost putine solicitari din partea cumparatorilor ce s-au prezentat la licitatiile organizate de noi. In noiembrie, de exemplu, au fost valorificare doar trei bunuri imobile – in special terenuri si doua bunuri mobile – un autoturism si o autoutilitara”, precizeaza si Adrian Anghel – purtator cuvânt DGFP Bacau. Din cele aproape 80 de licitatii organizate in acest an de Directia Generala a Finantelor Publice Bacau, doar în 15 au fost si valorificari, iar sumele încasate abia ating suma de 500.000 de lei (242.331 lei pe valorificare bunuri mobile si 263.032 lei, pe valorificarea de bunuri imobile). „Si asta in ciuda faptului ca daca la prima licitatie se porneste de la pretul de evaluare, la a treia licitatie se poate ajunge la un pret chiar si cu 50 la suta mai mic”, a mai explicat reprezentantul DGFP Bacau.

Cel mai bine, in Bacau

Cele mai mari incasari, prin masurile de executare silita se inregistreaza la Administratia Financiara Bacau. Urmeaza cea din Onesti, apoi adminsitratiile din Moinesti, Buhusi si Podu Turcului. Pe partea de sechestre, inspectorii fiscali recurg la masuri asiguratorii in general asupra masinilor, utilajelor si intalatiilor, pe partea de bunuri mobile, si la sechestre de terenuri si cladiri, pe partea de bunuri imobile.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014