Numeroşi români stabiliţi în Marea Britanie au înfruntat sâmbătă ploaia mocănească într-un parc din apropierea Londrei şi au petrecut cu mici, cârnaţi, kurtos kalacs, papanaşi, cozonaci şi muzică tradiţională încoronarea regelui Charles al III-lea pe care îl consideră „cel mai mare ambasador al României pe meleagurile britanice”.
Adunaţi în Centenary Park din Harrow, la circa 20 de kilometri de centrul Londrei, reprezentanţi ai comunităţii de români din regiunea administrativă Greater London au îmbrăcat costume populare, au încins grătarele şi au pregătit tarabele cu produse româneşti încă de dimineaţă, în timp ce Charles şi soţia sa, Camilla, părăseau Palatul Buckingham şi se îndreptau spre Westminster Abbey, pentru a fi unşi rege şi regină.
Urmărind în paralel ştirile despre încoronare, zeci de români originari din diverse colţuri ale ţării noastre au expus pe tarabe brânzeturi tradiţionale, mici, cârnaţi, kurtos kalacs, papanaşi, cozonaci, prăjituri, siropuri naturale, dar şi icoane, păpuşi, bijuterii şi accesorii realizate manual şi cărţi în limba română, în cadrul Festivalului RoConect.
Vedetele oricăror târguri cu produse tradiţionale româneşti sunt, şi în Marea Britanie, micii. „Britanicii sunt foarte receptivi la preparatele româneşti şi sunt foarte încântaţi în special de mici, dar şi de produsele afumate, şi chiar avem unii clienţi care sunt fani”, a declarat Ioana Bolache din Oituz, Bacău, mutată la Londra de 10 ani, prezentă la festivalul RoConect din ziua încoronării cu produse bazate pe reţete tradiţionale.
„Ne bucurăm să îi facem fericiţi pe românii care locuiesc în zonă, să le oferim ce avem noi mai bun, ca să se simtă mai aproape de casă, mai ales în această zi specială. Acest business l-am început acum cinci ani împreună cu soţul meu şi avem aici angajaţi români, magazine româneşti şi măcelărie românească”, a declarat ea alături de un costum popular din Oituz, lucrat manual, vechi de 50 de ani. „Este un costum de nuntă, a fost al bunicii. I-am trimis poze şi se bucură că l-am expus aici”, a adăugat Ioana Bolache.
Deşi vremea nu a ţinut nici cu mulţimile adunate la Londra pe traseul procesiunilor ocazionate de încoronare, nici cu românii prezenţi la festivalul de sâmbătă, voia bună nu a lipsit, iar unii dintre cei prezenţi au lăsat umbrelele deoparte şi au dansat pe melodii populare româneşti interpretate de Irinuca Neagu, în vârstă de 14 ani, sosită la petrecere cu părinţii, de la două ore distanţă. AGERPRES