6 noiembrie 2024

O nouă autospecială de intervenție completează parcul auto al ISU Bacău

Asigurarea serviciilor la cele mai înalte standarde pentru cetățeni este și va rămâne o prioritate pentru instituția noastră. Astfel, în ultima perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a beneficiat, alături de alte inspectorate din țară, de tehnică nouă de intervenție, achiziționată în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020.

Cea mai recentă achiziție, este reprezentată de autospeciala de stingere cu pulbere. Aceasta este destinată pentru stingerea incendiilor de mari proporții înregistrate la obiectivele industriale mari, cu precădere în domeniile: pirotehnic, energetic, chimic, transporturi, electronic etc. De asemenea, aceasta au fost proiectată să corespundă unui regim de exploatare intens, inclusiv pe căi de rulare cu rampe și pante accentuate.



Construcția și dotarea mașinii permit intervenția eficientă atât de la distanță, cât și din apropierea focarului. Autospeciala permite o deplasare rapidă, având un mod de tracțiune de 6×4 permanent, cu posibilitatea cuplării punții față pentru tracțiune 6×6. Aceasta dispune de un sistem hidraulic de încărcare/ descărcare cu cârlig, are patru rezervoare pentru pulbere, 18 butelii de azot și dispune și de un tun de refulare a pulberii sub presiune.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014