6 noiembrie 2024

„Omagiu cărţii şi culturii vasluiene” – XI

La ediţia 2023 a manifestării, ţinută la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, s-a vorbit, printre altele, despre uriaşul noroc al băcăuanilor de a avea de ceva vreme o localitate atinsă de pasul eminescian: Lipova. După cum se ştie, poetul a fost revizor şcolar în anii 1875-1876 pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, iar comuna numită a trecut, printr-o împărţire administrativă întâmplată în zilele noastre, la judeţul Bacău. Cred că de vreo trei ori am propus ca Ziua culturii băcăuane să fie 29 aprilie, pentru că în acea zi a anului 1876 poetul-revizor i-a vizitat pe şcolarii din Lipova, scriind în procesul-verbal şi că „gramatica trebuie învăţată nu pe de rost, ci prin dese exerciţii orale şi în scris”.

Două contacte băcăuane s-au petrecut. Primul, direct, a însemnat participarea unui grup instrumental din Ansamblul „Privighetorile Zeletinului” al comunei Podu Turcului (înfiinţat în ianuarie 1975), condus de priceputul dirijor Nicolae Popa, iar al doilea, indirect, este dedus din prezenţa monografistului Constantin Chirica, din Măcăreşti, comuna Prisăcani, judeţul Iaşi, care a ţinut să-i aducă omagiul său profesorului Dumitru V. Marin, cel ce i-a îndrumat paşii către cuvântul scris. În patria lui Constantin Tănase, arta cunoaşte oricând performanţa: ne-au fermecat cu recitările unor poeme lungi („Doina” şi „Dacii liberi”) Dan Ailincăi şi Gheorghe Leteanu, care ar trebui invitaţi de profesorii de română în şcolile lor.



Organizatorul manifestării a fost scriitorul şi jurnalistul Dumitru V. Marin (născut în satul Giurgioana, comuna Podu Turcului, la 28 apr. 1941).

Foto: Aurel Stanciu

 

 




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014