La data de 3 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat 11 percheziții domiciliare, în județul Bacău, inclusiv la o unitate de penitenciar, fiind vizate 9 persoane bănuite, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada septembrie 2020 – martie 2023, mai multe persoane, o parte aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, ar fi achiziționat, preparat, confecționat, transportat și introdus, disimulând prin impregnare în hârtie, și ar fi comercializat, în unitățile de detenție, diferite cantități de substanțe cu efect psihoactiv.
Audierile în cauză urmează a fi realizate la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bacău, precum și la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț și a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.