O știre care circulă acum pe net, ba și prin revistele de specialitate este că Salamul de Sibiu ar fi fabricat fraudulos în Statele Unite. Revista Meat Milk, dar și site-ul Agroinfo.ro au venit cu detalii în acest caz, după ce au stat de vorbă cu adevărații proprietari ai brandului, între care și Grupul Agricola din Bacău.
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene publica, în anul 2016 decizia de înregistrare a produsului Salam de Sibiu în Registrul Denumirilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP) din Uniunea Europeană. A fost o mândrie pentru noi, pentru că inițiativa înscrierii produsului cu IGP a plecat chiar din Bacău, unde exista liderul național al acestei industrii.
Despre falsificarea unor produse auzim des. Ba, ne și „frigem” după ce cumpărăm de la oricine câte ceva care nu are calitățile pretinse pentru produsele originale. Și, în multe cazuri dăm vina pe fabricanții chinezi, care s-au dovedit de multe ori că pot falsifica aproape orice. Ei au copiat, de exemplu, chiar o localitate occidentală și au „reprodus-o”, la scară 1/1, la ei în țară.
Dar, de ce să ne uităm mai ales în curțile altora, pe când și la noi se procedează des la falsificări de produse. Chiar în 2016 se vorbea de Salamul de Sibiu cu mucegai fals din făină de orez și vopsea, de cârnații de Pleșcoi făcuți nu la Pleșcoi (Buzău), ci taman în Capitală cu soia și coloranți, de magiunul de Topoloveni din suc de prune importat din Ucraina, dar și de cașcavalul de Rucăr făcut în Germania.
Industria ne-a vândut destulă apă și soia la preț de carne sau arome chimice la preț de fructe. Mai nou, era la modă pe etichete „proteina animală”. Sorin Minea, cunoscutul președinte al Federației Patronale Române din Industria Alimentară (Romalimenta), dar și producător de mezeluri, spunea tot în 2016: „Mâzgă roz… Orice rest de carne care conține proteina poate fi transformat în acea mâzgă. Care se îmbunătățește cu apă, adică se adaugă apă în ea să fie rehidratată și să mai câștigi astfel ceva…”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.