Cum am mai spus, nu am nici o speranță că lucrurile se vor mai putea reașeza prin mijloace pașnice în țară. Societatea este suficient de degradată pentru ca nici măcar o discuție să nu poată fi posibilă, darmite o înțelegere la nivel național pentru reclădirea bazelor! Cauzele sunt cunoscute, nu e nevoie să le mai enumerăm; sunt și interne și, mai ales, externe. Când cele externe o să dispară, va exista premisa unei schimbări interne. Dar nu din interior, să nu ne amăgim!
Dacă aruncăm o privire în istorie, vedem că, după ce ne-am eliberat de fanarioți, de un factor de exploatare cu rădăcini externe, deci, nu ne-am învățat minte. Elitele de atunci au decis să schimbe lanțurile fanariote, cu lanțurile lor. Și țara a continuat să fie înrobită din interior până când, hățurile au fost preluate, din nou, din exterior, cu largul concurs al forțelor interne. Exact ca acum.
Cine vrea poate să vadă tăvălugul schimbărilor apropiindu-se. Din păcate, acest val de schimbare nu are șanse foarte mari să vină neînsoțit de un dezastru umanitar. Fie că va fi un șoc economic major, fie un război, fie va fi altceva, schimbarea nu se va putea face fără victime. Însă schimbarea nu este un scop în sine. Schimbarea va fi o consecință a acelui dezastru.
Cu cât înaintăm, cu atât pare că acel dezastru va fi un război, unul în care vom fi forțați să intrăm chiar de către „partenerii” noștri strategici. Pentru simplul motiv că tactica pământului pârjolit le va aduce cele mai multe beneficii. SUA nu vor ca, în sfera de influență rusă, să intre economii și societăți funcționale.
Până de curând, întrebarea care se punea era unde se vor duce Balcanii, spre ruși sau spre Turci. Cutremurul a pus, deocamdată, în așteptare, ambițiile neo-otomane turcești și știm că zona va intra mai devreme sau mai târziu sub influența eurasiatică, pe măsură ce americanii pierd tot mai multă influență la nivel mondial. Atenție, eurasiatică, nu rusă, pentru că China și Rusia și-au unit forțele și lucrează la crearea unei noi ordini cel puțin în partea de lume pe care pot să o influențeze.
Problema este că, așa cum s-a întâmplat de nenumărate ori în istorie, înlocuirea unui hegemon nu se face pașnic. Pentru că pierzătorul vrea să distrugă totul în urmă, fără să țină cont de populația indigenă.
Partea bună este că distrugerile de acest gen trezesc la realitate visătorii. Partea proastă este că vor suferi sute de mii de oameni absolut nevinovați doar pentru că actualul hegemon vrea să mai păstreze un timp aparențele.
În acest timp, însă, autoritățile noastre continuă să execute, docile, ordinele primite. Continuă să alimenteze Ucraina cu arme, muniții, combustibili, achită facturi imense pentru arme care încă nu s-au construit, se fac că nu văd dezastrul produs în Delta, în agricultură. Grâul ieftin și de calitate îndoielnică venit din Ucraina nu doar înlocuiește grâul nostru, dar îi mai și falimentează pe fermierii români, care nu mai au capital de lucru pentru a întemeia noi culturi.
Politicienii români n-au fost atenți la ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, unde, când s-au retras intempestiv americanii, mii de foști colaboratori au fost lăsați în mâinile talibanilor…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.