Etapa a patra a play-off-ului Ligii a III-a a relansat lupta pentru locul 2 în Seria 1. Remizând acasă, 1-1, cu prima clasată, Foresta Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț și-a conservat postura de vice-lideră, însă continuă să simtă în ceafă răsuflarea „CSMeilor” lui Cristi Popovici. Sâmbătă, CSM Bacău s-a impus cu 2-0 pe teren propriu, în fața Bucovinei Rădăuți grație golurilor marcate pe final de Adăscăliței (min. 86, din 11 m) și Aeroaiei (90) și se află la două lungimi de undă de locul 2. Sâmbăta aceasta este programat pe „Letea” derby-ul dintre CSM Bacău și Ceahlăul. O victorie a „CSMeilor” le-ar permite acestora să-i depășească pe nemțeni și în clasament.
Seria 1/ Play-off
Rezultatele etapei a patra: Ceahlăul Piatra Neamț- Foresta Suceava 1-1, CSM Bacău- Bucovina Rădăuți 2-0.
Programul etapei viitoare (29 aprilie, ora 17.00): CSM Bacău- Ceahlăul, Bucovina- Foresta.
Clasament: 1) Foresta 50p., 2) Ceahlăul 41p., 3) CSM Bacău 39p., 4) Bucovina Rădăuți 37p.
Seria 2/ Play-off
Rezultatele etapei a patra: Aerostar Bacău- CSM Râmnicu-Sărat 1-2, Unirea Braniștea- Metalul Buzău 1-0.
Programul etapei viitoare (29 aprilie, ora 17.00): Unirea Braniștea- Aerostar Bacău, Metalul Buzău- CSM Râmnicu-Sărat.
Clasament: 1) CSM Râmnicu-Sărat 52p., 2) Metalul Buzău 48p., 3) Unirea Braniștea 46p., 4) Aerostar 34p.
Seria 2/ Play-out
Rezultatele etapei a patra: Dacia Unirea Brăila- Voința Limpeziș 0-3, CSM Focșani 2007- FC Dinamo Bacău 2-0, Sporting Liești- Viitorul Ianca 1-0.
Programul etapei viitoare (29 aprilie, ora 17.00): FC Dinamo Bacău- Sporting Liești (se joacă vineri, 28 aprilie, ora 17.00), Viitorul Ianca- Dacia Unirea Brăila, Voința Limpeziș- CSM Focșani 2007.
Clasament: 1) Sporting Liești 39p., 2) CSM Focșani 2007 38p., 3) Viitorul Ianca 26p., 4) FC Dinamo Bacău 22p., 5) Voința Limpeziș 8p., 6) Dacia Unirea Brăila 2p.