29 noiembrie 2024

Bani de la stat pentru studenții care vor să intre în afaceri

Oficialitățile pregătesc un nou program de finanțare adresat  studenților, masteranzilor, doctoranzilor și noilor absolvenți care vor să devină antreprenori.

Astfel, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) va crea o nouă linie de finanțare prin care să faciliteze înfiinţarea de noi incubatoare de afaceri (sau dezvoltarea celor deja existente) în cadrul universităților acreditate din România. Vor putea accesa această linie de finanțare atât tinerii avocați, arhitecți, informaticieni, ingineri etc, cât și alte categorii profesionale. „Tinerii sunt o sursă valoroasă de inovare, iar investițiile în afacerile lor sunt, de fapt, investiții într-un viitor mai bun al României”, au transmis reprezentanții MAT.



Care sunt țintele

Prin acest program se dorește crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării şi creşterii IMM-urilor înființate de studenți în an terminal și/sau masteranzi/doctoranzi, absolvenți în ultimii 3 ani, promovarea culturii antreprenoriale şi îmbunătăţirea performanţelor manageriale ale acestor categorii, precum și consolidarea unui sector privat dinamic, capabil să facă faţă forţelor concurenţiale şi competiţiei internaţionale. Totodată, se urmărește creşterea numărului de activităţi economice competitive, întărirea climatului investiţional, precum şi reducerea ratei şomajului în rândul absolvenților de studii superioare. În plus, se dorește dezvoltarea mediului economic local, regional, naţional şi internaţional, prin utilizarea mai eficientă a potenţialului economic şi uman existent în zonă, dar și înfiinţarea şi dezvoltarea de IMM-uri inovatoare, capabile să utilizeze în mod eficient resursele existente şi care, la finalul perioadei de incubare, se vor afla într-o situaţie stabilă din punct de vedere financiar.

Se așteaptă ghidul

Deocamdată, nu se cunosc detalii privind sumele și modul în care pot fi acestea accesate, însă un proiect de procedură de implementare a viitorului program de finanțare urmează să fie publicat atât pe site-ul ministerului www.turism.gov.ro, cât și pe cele ale universităților interesate de colaborare în cadrul programului.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014