S.M.A.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
S.R.: M-am născut în data de 13 mai 1959, în orașul Buhuși din județul Bacău, într-o familie modestă de oameni muncitori, care ne-au crescut pe mine și pe celelalte trei surori ale mele prin puterea exemplului personal, devenind astfel oameni cu clare și accentuate valori morale, responsabili, muncitori și respectuoși. Am absolvit cursurile, atât ale școlilor generale și gimnaziale, cât și cele ale Colegiului „Ioan Borcea”, în orașul natal. După terminarea colegiului am plecat la Brașov unde m-am angajat ca tehnician la Filatura de lână pieptănată din Ghimbav. Tot la Ghimbav l-am întâlnit pe viitorul meu soț cu care am întemeiat o familie începând cu anul 1980, familie în care au venit două fete minunate, copiii noștri. Acestea sunt cele câteva date biografice, care nu pot spune mult despre mine, dar cu siguranță poezia mea va dezvălui o parte din omul care sunt.
S.M.A.: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?
S.R.: Scrisul, în cazul meu, nu este o moștenire de familie ci doar o manifestare a propriului suflet. Am scris încă de pe băncile școlii, fără să fac această preocupare cunoscută. Citeam foarte mult și trăiam acțiunile cărților citite alături de personajele acestora. Poezia m-a fascinat dintotdeauna, dar nu m-am gândit la vremea aceea că voi scrie și eu vreodată. Mintea mea era mereu plină de metafore, de imagini poetice frumoase, doar că nu le așterneam pe hârtie. Apoi s-a produs inevitabilul și mi-am expus propriile trăiri în versuri, dar acest lucru s-a întâmplat mult mai târziu. S-a întâmplat prin anul 2000 când, într-o dimineață m-am trezit cu o poezie întreagă în minte, apoi a doua, apoi a treia și nu plecau deloc de acolo. Cred că cineva de sus a vrut să mă trezească, să îmi spună că asta e ce trebuie să fac, așa că am pus totul pe hârtie și de atunci nu m-am mai oprit decât în anumite intervale de timp. Scriu atunci când în minte îmi apar versurile, versuri declanșate de stări, trăiri, sentimente. Nu mă așez niciodată la scris așteptând, doar-doar, să îmi vină inspirația. Și da, dacă țin cont de părerile persoanelor avizate, care m-au îndrumat să public sau care mi-au analizat scrierile, sunt ”un poet născut și nu făcut” și aici am reprodus vorbele domniilor lor, în ceea ce mă privește ca autor.
S.M.A.: Povestiți-ne despre debutul literar!
S.R.: Debutul literar este o poveste aparte. Nu am scris cu gândul de a publica. Scrisul era doar modul meu de descătușare a sufletului și poate un refugiu, în care mă simțeam în libertate și siguranță, care mă ferea de relele lumii de afară. Mi-am creat de fapt lumea mea. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva la care nu m-am gândit niciodată. Caietul meu cu poeziile de la acea vreme a fost dus, fără știrea mea, de către o cunoștință, domnului profesor Vasile Rusu, redactor la acea vreme la revista „Rapsodia” a Centrului militar Sibiu. A fost o surpriză mare când mi-a fost înapoiat caietul în care erau scrise următoarele cuvinte: „Poemele din acest caiet vă fac nemuritoare între poetele din România. Autoarea este poetă născută. (11.09.2008)”. A urmat apoi debutul în numărul 50 din 2008 al revistei „Rapsodia”. Am început să frecventez cenaclul Centrului Militar, citindu-mi acolo poeziile. Revista „Rapsodia” mi-a publicat creațiile în mai multe numere, de atunci încolo. Colaborarea mea cu acest cenaclu s-a încheiat datorită faptului că noi, ca familie, am decis să plecăm în străinătate. A fost o perioadă frumoasă, care mi-a întărit și mai mult dorința de a scrie. Acum scriam pentru ceva important, pentru cineva, nu doar pentru mine.
S.M.A.: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?
S.R.: Există un adevăr, dar nu este un adevăr absolut. Existența mea, literar vorbind, se împarte în două etape. O etapă a fost cea în care eram în doi, cea în care împărtășeam scrierile mele soțului meu, care citea cu mare plăcere și bucurie ceea ce scriam. El era foarte încântat și îmi dădea toată liniștea de care aveam nevoie. Este adevărat că scriam mai puțin în acea perioadă tocmai pentru că aveam multe alte îndatoriri. Atunci nu am simțit aripa singurătății. A urmat perioada în care el a plecat în eternitate și scrisul i-a acaparat locul ce îi aparținea de drept. Am scris mai mult, am scris din amintiri, din vechi dar și din noi trăiri, majoritatea legate de persoana lui. Într-un fel, mi-a fost mereu aproape în acea singurătate. Cred că sunt persoane care se refugiază în scris atunci când sunt singure, chiar și în doi, fiindu-le mult mai bine așa, scrisul ajutându-le să nu cadă în adâncuri. Altele cred că aleg singurătatea, tocmai pentru că le este mai ușor să creeze în aceste împrejurări. Cred că acest fapt depinde mult de împrejurări, de caractere, de alegeri…
S.M.A.: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
S.R.: Ținând cont de faptul că nu am scris la începuturi cu gândul de a publica, momentul în care am editat prima carte a fost unul special. Am simțit că aparțin unei alte lumi, am simțit că însemn ceva pentru o parte dintre oameni. Spun asta pentru că s-a insistat mult, la mine, pe ideea publicării unei cărți, pentru că eu nu aveam la acea vreme încredere în valoarea poeziilor, raportându-mă la operele marilor poeți. Aproape că îmi era jenă să mă gândesc la asta. Dar s-a întâmplat și mi-a adus o mare bucurie, mi-a adus imboldul de a scrie mai mult, dar și responsabilitatea de a scrie mai bine și când spun ”mai bine” înseamnă că sunt foarte atentă la partea de prozodie și în general la gramatică. Cred că orice carte tipărită, care îți aparține, înseamnă o împlinire, o realizare de care ești mândru, mândru în sensul bun, fără a cădea în ridicol.
S.M.A.: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?
S.R.: Cred că toți scriitorii au locurile lor preferate în care scriu, în care se simt în largul lor și unde inspirația curge altfel. Se poate întâmpla să scriu și în natură, unde liniștea de acolo și liniștea din mine îmi permit să aud vocea îngerilor (așa numesc eu inspirația). Dar cel mai mult scriu în camera mea, amenajată astfel încât să am toate condițiile necesare creației, unde totul amintește că acolo locuiește cineva căruia sufletul îi vorbește în versuri. Scriu mereu cu ceașca de cafea alături, ea făcând parte din decorul obligatoriu, la lumina difuză a veiozei de pe birou. Am și momente când scriu de mână, cu toc și cerneală, ca pe vremuri. E un moment de autenticitate acela. Așa îl simt. Apoi, totul e tăcere, e liniște, iar în climatul acesta se întâmplă ca sufletul să-mi vorbească.
S.M.A.: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?
S.R.: Nu am scris mult. Nu scriu niciodată doar ca să scriu ceva. Prefer să aștept să glăsuiască inspirația, iar inspirația autentică nu vine în fiecare zi. Nu îmi place să fac simplă versificație și să o numesc poezie. Drept urmare, de la debutul în revistă și până la primul volum au trecut aproape zece ani. Primul volum se numește „Aripi” și a apărut la Editura „Editgraph” din Buzău în anul 2017, iar al doilea volum, care se numește „Amandar, îngerul iubirii” a primit viață la Editura „Princeps Multimedia” din Iași în anul 2018. Volumul care va apărea la începutul anului viitor își așteaptă recenzia. Acesta se numește „Inserții albastre”, albastrul fiind ca un laitmotiv al trăirilor mele. Categoric acesta nu va fi ultimul meu volum, dacă destinul nu va spune altceva.
S.M.A.: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?
S.R.: Faptul că locuiesc în Germania, unde sunt departe nu numai de țară, dar și de orice înseamnă manifestare literară, a făcut să nu mă pot implica în activități specifice. Ar fi putut exista o implicare în mediul online, însă am făcut pași înapoi din cauza climatului, care mie nu îmi este prielnic. Nu consider că sunt în competiție cu nimeni din acest mediu virtual. Fiecare este liber să își exprime opiniile, creațiile, fără a leza integritatea celorlalți. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă și atunci am decis să stau mai departe de tot ceea ce înseamnă mediul virtual. În ceea ce privește scrisul ca meserie, am o părere formată dar aceasta nu se aplică tuturor. Meseria de scriitor vine ca o consecință a studiului în domeniul literar. Dacă o numești meserie, înseamnă că numai asta faci. Îți dedici tot timpul scrisului și modalităților de afirmare. Fără afirmare și recunoaștere din partea forurilor avizate nu poți pătrunde pe piață, în măsura în care ai nevoie să trăiești din scris. Afirmarea vine și în urma felului în care scrii, cât de bine scrii și cărui tip de cititor te adresezi. Cu cât cuprinzi mai multe segmente, cu atât poți fi mai bine vândut, dar calitatea este criteriul cel mai important. Pentru cei mai mulți scrisul este un hobby, autorii având alte meserii. Sunt cazuri în care autori cu alte meserii se afirmă și pătrund pe piață, în librării, dar marea majoritate a autorilor se adresează unui grup restrâns de cititori și, categoric nu obțin rezultate financiare care să le acopere necesarul unui nivel de trai decent.
S.M.A.: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?
S.R.: Nu am o editură preferată și aceasta din cauză că cele mai multe sunt doar edituri comerciale care tipăresc mult pentru câștig. Aș fi preferat o editură care să își dea verdictul asupra manuscrisului și să își permită să refuze manuscrisul, dacă acesta nu are valoarea necesară publicării și comercializării conținutului. Aș fi preferat o editură care să faciliteze comercializarea cărților unui autor, evident în niște condiții contractuale care să avantajeze ambele părți. Acest lucru nu se întâmplă de obicei și autorul întâmpină greutăți în lansarea cărților pe piață. De multe ori autorii trimit cărțile către cititori prin serviciu poștal, ceea ce implică foarte mult timp pierdut și chiar cheltuieli suplimentare în unele cazuri. Un alt lucru deranjant este faptul că foarte multe edituri dau viață unor cărți cu un conținut deplorabil și să nu uităm că parte din aceste cărți ajung în Biblioteca națională și în alte biblioteci din țară. Este adevărat că fiecare are dreptul la exprimare și este bine să o facă în spațiul lor, dar editura este cea care poate opri avalanșa de lucrări îndoielnice calitativ.
S.M.A.: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din România sau din afara țării?
S.R.: Cum spuneam în răspunsul la o altă întrebare, nu am posibilitatea să particip fizic la evenimente sau cenacluri literare. Activez însă în Cenaclul online „Christian Schenck”, atunci când timpul îmi permite. Nu sunt membru în nicio asociație sau uniune de creație. Pentru Uniunea Scriitorilor din România nu îndeplineam numărul de cărți editate, dar nici nu am ținut mult să fac parte din această uniune, iar de o altă formațiune de acest gen nu am cunoștință. Mi-am format o părere, poate greșită, în necunoștință de cauză, iar acest fapt mă ține pe loc în pornirea demersurilor pentru a intra într-o uniune.
S.M.A.: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public vă adresați?
S.R.: Nu există o piață de desfacere în România pentru fiecare autor de carte, și aici mă refer la cărțile cu conținut calitativ. Există edituri care îți oferă spațiu în librăriile online, aceasta fiind o soluție nu tocmai rea, dar să pătrunzi în librăriile reale este destul de greu. Poate nu este imposibil pentru cei care fac demersuri în acest sens, dar eu nu am reușit. Era foarte complicat din punct de vedere al regulilor financiare, necesară fiind prezența mea după fiecare carte vândută. Cel puțin așa mi s-a explicat. Pentru mine a fost o soluție imposibilă, dat fiind faptul că nu locuiesc în România. Eu cred că poezia se adresează tuturor. Cititorul este cel care rezonează sau nu cu mesajul poeziei. Eu am observat că am urmăritori în mediul virtual de segmente de vârstă diferite, ceea ce înseamnă că ei se regăsesc în ceea ce scriu. Cred, totuși, că cititorul cu o anumită experiență de viață înțelege altfel ceea ce eu transmit. Ar fi ideal să fii citit și apreciat de către toate segmentele de vârstă, dar așa ceva nu se poate întâmpla. Suntem diferiți și asta e bine.
S.M.A.: Sunteți o scriitoare consacrată! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?
S.R.: Nu mă consider o scriitoare consacrată, nefiind validată de un for superior al lumii literare, dar am segmentul meu de cititori, cititori care rezonează cu scrierile mele, se regăsesc în ceea ce citesc și îmi apreciază poeziile. Activitatea mea literară se desfășoară cu precădere în mediul online, asta și din cauza faptului că locuiesc în Germania și legăturile mele cu lumea literară sunt anevoioase. Îmi lipsesc mult întâlnirile cu colegii de breaslă, activitățile culturale care se organizează în țară, târgurile de carte și tot ceea ce este legat de acest domeniu. Primele două volume de poezii sunt epuizate, așadar, dacă cineva ar dori exemplare din aceste volume, ar trebui să reeditez la cerere. Acum am la editură un al treilea volum pentru care voi anunța la momentul potrivit posibilitatea de achiziționare.
S.M.A.: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinită la finalul oricărui manuscris?
S.R.: Categoric, pentru mine scrisul este o eliberare emoțională a sufletului. Tot ceea ce am scris a fost o manifestare a sufletului meu și cred cu tărie că ceea ce vine din suflet, vine cu ușurință. Nu revin niciodată asupra versurilor pe care le scriu. Ele curg și atât, dându-mi sentimentul de împlinire după fiecare poezie în parte. Evident, când întregul manuscris ia forma cărții tipărite împlinirea este deplină. Este ca și cum sufletul ar începe să respire liniștit, mulțumit că și-a îndeplinit menirea. El ia atunci o pauză, după care se pregătește pentru viitoarele emoții, trăiri și sentimente.
S.M.A.: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?
S.R.: Cred că temele mă aleg pe mine și aici sensibilitatea mea își spune cuvântul. Pot fi atinsă de un salcâm în floare, de un vânt rătăcitor, de muzica brazilor, de o lacrimă pe obrazul cuiva, de niște ochi visători, de furtună chiar, fie ea una de vară sau de zăpadă….și multe, multe altele, pentru că viața este ea o poezie. Ei bine, toate acestea pot declanșa în mine o avalanșă de trăiri și de aici încep să se nască versurile. Poate de aceea aș compune cu rezerve în cazul unei teme date (deși am făcut și asta), pentru că nu am trăirea emoțională necesară în acel moment. Atunci, în funcție de temă, caut să îmi imaginez situații de viață sau orice altceva este nevoie ca să se declanșeze emoția necesară. Apoi scriu. Astfel s-a întâmplat când am scris o poezie pentru un concurs, poezie cu care am câștigat premiul întâi și titlul de câștigător absolut la un concurs internațional. Bucuria a fost imensă și pentru faptul că atunci nu mă cunoștea nimeni, ceea ce mi-a întărit convingerea că premiul a fost meritat.
S.M.A.: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?
S.R.: Nu, nu mi-a trecut prin minte să renunț. Nu aș putea încătușa sufletul, nu aș putea nici să-i curm zborul. El este liber să se exprime când și cum dorește până în momentul întoarcerii lui Acasă. Lucrul la care m-am gândit, rareori e drept, a fost să nu mai împărtășesc cu nimeni ceea ce scriu. Chiar am făcut pauze în acest sens, dar am revenit de fiecare dată, gândindu-mă că nu scriu cu scopul de a mă afirma sau de penetra anumite cercuri literare, ci scriu pentru mine și acei oameni care rezonează cu poeziile mele. Cred că timpul va confirma sau infirma valoarea tuturor scrierilor noastre.
S.M.A.: Considerați necesar întroducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?
S.R.: Cu siguranță avem scriitori și poeți contemporani valoroși și scrierile lor ar trebui cunoscute, iar școala este mediul perfect care să aducă în atenția copiilor aceste valori. Eu am fost unul dintre copiii căruia școala i-a deschis lumea fascinată a cărților din bibliotecile acestora. Să nu uităm că și generațiile mai în vârstă au studiat în școală scriitori contemporani cu acele vremuri. Depinde acum cine și pe ce criterii decide ce este valoros și ce nu este. Dar da, cred că ar fi necesare și binevenite în manualele de literatură creațiile contemporane.
S.M.A.: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?
S.R.: Cred că fiecare tânăr simte dacă are un talent. Important este să nu se mintă singur, să fie cinstit cu el însuși, privitor la măsura talentului pe care îl deține. Doar că talentul nu este de ajuns. Ceea ce ajută talentul să se exprime, este lectura. Multă lectură! De preferat, multă lectură de calitate! Lectura este ceea ce numim muncă pentru alte categorii. Fără muncă nu obții mare lucru. Cred că, la fel de important este să caute să stea în preajma oamenilor de valoare din domeniu. Vor avea multe de învățat de la ei și, de ce nu, vor avea posibilitatea să iasă în evidență și să fie cunoscuți la scară mai largă mult mai devreme. Un alt îndemn ar fi să nu lase pe un loc inferior manifestarea talentului lor, ci să îmbine în mod armonios toate provocările vieții, oricare ar fi acelea, cu ceea ce îi face pe ei fericiți și împliniți, în acest caz scrisul. Să se dedice scrisului cu toată ființa lor. Să scrie ca și cum ar scrie pentru Dumnezeu și nu pentru oameni. Rezultatele îi vor răsplăti în cele din urmă.
S.M.A.: Ce proiecte de viitor aveți?
S.R.: Cum spuneam anterior, am la editură un al treilea volum de versuri, volum pentru care aș dori să organizez o lansare în România. Apoi voi lucra în continuare la un volum de sonete, cu finalizare probabilă în toamna anului viitor. Sper să reușesc participarea la câteva târguri de carte, unde să îmi fac mai bine cunoscute cărțile. Alte proiecte se vor dezvolta cu trecerea timpului, în funcție de ce îmi va aduce nou inspirația. Mă întristează să spun asta, dar am trăit multe dezamăgiri în urma unor proiecte la care am participat și acest lucru mă face să stau retrasă. Oamenii vorbesc frumos, te atrag, promit, apoi se întâmplă cu totul altceva. Dacă ai putea cunoaște cu adevărat seriozitatea persoanelor care te abordează pentru diferite proiecte, ai putea lua liniștit deciziile. Sper totuși că lucrurile se vor cerne în timp.
S.M.A.: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?
S.R.: În ceea ce mă privește, nu am fost afectată de timpurile vitrege prin care omenirea a trecut. Atunci când scrii din suflet îți făurești lumea ta, lume în care nu lași urâtul să pătrundă. Nu poți să te oprești din scris doar pentru că omenirea o ia razna. Eventual sufletul se răzvrătește pentru o clipă și emană scrieri în acord cu timpurile trăite, dar revine în lumea lui. Sufletul sensibil tinde să vadă doar frumosul din oameni. Restul e trecut în tăcere. Eu de felul meu sunt o fire pozitivă. Cred cu tărie că lucrurile nu se desfășoară la întâmplare, că anumite evenimente își au rostul pentru a trezi omenirea la realitate și că, din toate câte se întâmplă, avem de învățat înspre evoluția noastră spirituală. Perioada tumultuoasă, prin care cu toții am trecut, ar fi trebuit să ne facă să vedem care ar trebui să ne fie prioritățile și să nu ne lăsăm afectați de false probleme.
Poezia nu va fi oprită din drumul ei atâta timp cât sălaș îi este sufletul.
S.M.A.: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!
S.R.: Vreau să mulțumesc cititorilor mei că îmi sunt alături. Prin poeziile mele mă deschid ca o carte în fața lor. Astfel pot să îmi citească în adâncul sufletului, pot să mă cunoască așa cum sunt. Simt că îmi împlinesc menirea atunci când văd că se bucură și apreciază ceea ce compun. Însă mi-ar plăcea să le fiu mereu aproape, și mai aproape, adică în bibliotecile lor. Cărțile rămân și îți vor aminti ție, drag cititor, sau celor dragi ție de scrierile mele (ale scriitorilor în general) departe, peste ani. Ce este în spațiul virtual se poate pierde oricând, dar ce este în bibliotecă, nu! Așadar, dacă vă place un scriitor, un poet, cumpărați-i cărțile! Contează mult pentru el, contează mult pentru voi! Lumea cărților a fost întotdeauna o lume fascinată, un refugiu atunci când vrei să hoinărești în lumi în care tu poți trăi alături de locuitorii paginilor respective.
Vă aștept, mereu cu drag, la întâlniri cu poezia!
Sibiana Mirela Antoche,
jurnalist, membru UZPR
