Prefectul județului Bacău, Lucian Bogdănel, a convocat o întâlnire de lucru cu primarii celor 10 unități administrativ-teritoriale din județ, a căror proiecte de înființare, extindere și modernizare a sistemelor de alimentare cu gaze naturale au fost preluate la finanțare pe programul guvernamental „Anghel Saligny” din POIM.
În cadrul întâlnirii, primarii au ridicat probleme pertinente, iar dificultățile întâmpinate vor fi sumarizate și prezentate ministerului de resort, astfel încât impedimentele să fie înlăturate și implementarea investițiilor să fie facilitată într-un orizont realist de timp.
Printre aplicațiile trecute la finanțare pe „Anghel Saligny” din județul Bacău se numără ADI „Siret Gaz” (Tamași-Buhoci-Gioseni), Comuna Pâncești (dezvoltarea rețelei de distribuție gaze în comunele Corbasca, Tătărăşti, Pânceşti), Orașul Comănești, Comuna Dofteana, Comuna Sănduleni și Comuna Glăvănești.
Prefectul Lucian Bogdănel a mulțumit primarilor și instituțiilor avizatoare participante pentru promptitudinea cu care au răspuns convocării la Prefectură, în mod particular reprezentanților DRDP Iași și conducerii Regionalei Căi Ferate Galați.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.