29 noiembrie 2024

Un bărbat care și-a ucis soția din Buhuși și fiica de 5 ani, condamnat pe viață

Un bărbat care în urmă cu 17 ani şi-ar fi ucis fiica în vârstă de 5 ani şi fosta soţie, în vârstă de 24 ani, a fost condamnat, vineri, la închisoare pe viaţă de magistraţii Tribunalului Neamţ.

După ce a divorţat de bărbatul cu care avea o fetiţă în vârstă de 5 ani, femeia s-a mutat cu copilul la locuinţa părinţilor săi, în oraşul Buhuşi, judeţul Bacău.



Dispariţia celor două s-a produs în anul 2006, însă rudele au anunţat Poliţia după doi ani, crezând că acestea au plecat în Italia.

Poliţiştii au deschis o anchetă soldată 15 ani mai târziu cu percheziţii la domiciliul bărbatului din Târgu-Neamţ.

„Ca urmare a cercetărilor, la data de 19 octombrie 2021, s-a efectuat percheziţie domiciliară la o locuinţă de pe raza oraşului Târgu-Neamt, ocazie cu care au fost identificate rămăşiţele unui cadavru uman, posibil al unei persoanei minore, ce erau îngropate în curtea casei”, informa la vremea respectivă Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Cadavrul din curtea casei era al fetiţei în vârstă de 5 ani, însă corpul fostei soţii nu a fost găsit până acum.

Bărbatul a fost arestat preventiv, cercetat şi trimis în judecată pentru omor calificat, fiind condamnat la închisoare pe viaţă.

Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile. AGERPRES



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014