25 noiembrie 2024

3 modele de pantofi marca adidas pe care le vei iubi

 

Când vine vorba despre confortul picioarelor tale, o pereche de pantofi sport este cea mai sigură soluție. În prezent, marile branduri produc modele clasice reinterpretate, pentru a fi purtați în fiecare zi, dar și noi forme de pantofi sport. Acum se utilizează din plin țesături de înaltă tehnologie, care să fie și sustenabile.



Progresele tehnologice ale adidas s-au remarcat în ultima vreme. Brandul s-a jucat cu talpa intermediară imprimată 3D, pe care a petrecut ani de zile să o dezvolte. Rețeaua 3D a fost proiectată și testată folosind datele sportivilor pentru o potrivire și o senzație care funcționează cu pasul unui alergător.

Această talpă intermediară este prezentă pe unii dintre cei mai buni pantofi sport apăruți în ultima perioadă, cum ar fi pantofii sport 4DFWD 2s și 4DFWD Pulse 2. De asemenea, marca a acordat o atenție deosebită promisiunii sale de a face pantofii mai durabili.

Brandul a creat produse din materiale tricotate cu plastic reciclat, adunat din deșeurile oceanice, și a găsit alte modalități de a minimiza impactul pantofilor săi pe plaentă, fie aceștia vechi sau noi.

Trenuie notat, însă, că nu toate modelele de pe piață prezintă un aspect futurist. Brandul a acordat o atenție deosebită pantofilor săi clasici, cum ar fi pantofii de tenis Stan Smith și pantofii Samba, potriviți pentru fotbal.

Nu lipsesc pantofii grozavi pe care să-i cumperi cadou pentru persoanele dragi, pasionate de adidași. Iată o listă cu cele mai îndrăgite modele de pantofi sport de la acest brand și caracteristicile lor principale.

Cei mai populari pantofi sport marca Adidas

Cel mai bun model pentru alergători și oameni care merg mult pe jos: adidașii Ultraboost 22 pentru bărbați și femei

  • Variante de culori: alb, negru, alb-negru, gri, albastru, galben neon, bronz, olive;
  • Țesături: PRIMEKNIT; Talpă intermediară: BOOST;
  • Adidașii Ultraboost 22 nu sunt doar unii dintre cei mai buni pantofi din ultima perioadă, ci poate chiar unii dintre cei mai buni pantofi pe care brandul i-a produs de-a lungul timpului. Ultraboost 22 a primit câteva modificări și îmbunătățiri față de Ultraboost 21. Modelul 22 este mai ușor decât varianta sa precedentă și cu susținere mai bună a tălpii, simțindu-se puțin mai moale decât 21. În picior se așază precum o șosetă și folosește Primeblue, materialul reciclat realizat parțial din plastic din ocean.

Cel mai clasic stil: adidas Stan Smith pentru bărbați și pentru femei

  • Variante de culori: alb, alb și verde, alb și portocaliu, negru, albastru, gri, bronz;
  • Țesături: Partea superioară sintetică; Talpă din cauciuc;
  • Cel mai bun model pentru purtare zilnică. Pantofii Stan Smith au luat naștere ca adidași de tenis, dar acum sunt extrem de populari și potriviți pentru orice ținută. Jucătorul profesionist cu același nume a făcut pantofii faimoși în anii ’70, iar aceștia au devenit pantofi de bază în anii 2010. Acum, Stan Smith sunt disponibili într-o gamă variată de culori și sunt adesea refăcuți în colaborare cu alți designeri și cu alte mărci, de la Lego și The Simpsons până la Sporty & Rich, de la Emily Oberg și Ivy Park, până la Beyonce.

Cel mai bun pantof Street Style: adidașii Samba

  • Variante de culori: alb, negru, portocaliu, albastru, verde, maro, gri;
  • Materiale: piele; Talpă din cauciuc;
  • Cel mai bun model în ținutele de stradă. Dacă a existat vreodată un pantof de care nu știai că ai nevoie, acesta este modelul Samba. A fost conceput pentru prima dată ca pantof de fotbal în anii 1950, dar în 2022, a devenit un element de bază în stilul casual. Jonah Hill, Emily Ratajkowsi, Kendall Jenner, cu toți sunt fani ai pantofului simplu, cu talpă joasă. Adidașii unisex sunt unii dintre cei mai avantajoși pantofi sport pe care îi poți avea în garderobă, pentru că variantele clasice de culori – din piele neagră sau albă – sunt ușor de combinat și de purtat în fiecare zi.

Dacă vrei să încerci pantofi sport și de la alt brand în afară de adidas, modelele New Balance te vor face să te îndrăgostești instant.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014