25 noiembrie 2024

Zilele Centrului de Cultură George Apostu

Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu”, program cultural cu viguroase rezonanțe naționale și internaționale, se va derula în perioada 9-12 mai 2023 sub titulatura „Cărțile de istorie și nespusele adevăruri”. Având ca pretext relația dintre Adevăr și Cartea de istorie, actuala ediție își propune să aducă în lumina reflectoarelor personalități de prim rang din „breasla” istoricilor din România, academicieni, cadre universitare, cercetători, directori de prestigioase instituții de cultură care au acceptat invitația organizatorilor de a conferenția pe marginea unei tematici atât de generoase și de incitante.

Despre nevoia de Adevăr într-o epocă a post-adevărului și a „faptelor alternative”, despre Adevărul spus pe jumătate, despre Adevărul nerostit sau omis, despre Adevărurile incomode și iluziile liniștitoare din Cărțile de istorie de ieri și de azi, despre Adevărul nostru și felul în care ne raportăm la Adevărul celuilalt, dar și despre așa-numitul eșec al noțiunii de Adevăr obiectiv vor conferenția Acad. Ioan-Aurel POP, președinte al Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan CRISTESCU, director general, Muzeul Național al Literaturii Române, dr. Virgil Ștefan NIȚULESCU, director general, Muzeul Național al Țăranului Român, prof. univ. dr. Adrian CIOROIANU, director general, Biblioteca Națională a României, prof. univ. dr. Ioan BOLOVAN, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Cătălin TURLIUC, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, cercetător la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași al Academiei Române. Simpla menționare a numelor personalităților invitate în programul Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu” constituie o garanție a calității superioare a conținutului informațional ce urmează să fie prezentat, o dovadă a rafinamentului intelectual șlefuit până la sclipiri diamantate și, nu în ultimul rând, un motiv de prezență obligatorie a publicului local în spațiile puse la dispoziția organizatorilor de instituțiile partenere, cu atât mai mult cu cât, cel puțin în ultimii 33 de ani, Bacăul nu a mai găzduit întâlniri de o asemenea anvergură intelectuală. Un moment istoric, despre Istorie, oferit nouă de elita istoricilor din România.



Dincolo de acest onorant „desant” academic în spațiul cultural băcăuan, programul Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu” încearcă, în mod tradițional, să (re)creeze un spațiu al dialogului între idei, între diferitele forme de exprimare artistică, între personalitățile invitate și publicul Centrului, având credința că această abordare holistică este benefică încercării de înțelegere profundă a fenomenului cultural contemporan și a racordării noastre la prezent, la o realitate aflată într-o dinamică trepidantă. Astfel, programul mai conține activități specifice domeniului artelor performative, concerte și recitaluri extraordinare, dar și evenimente dedicate artelor vizuale, cu prezența unor nume importante ale artei plastice românești și remarcabilele lor realizări artistice, cu sensuri și origini inspiraționale care vor fi tălmăcite publicului de cunoscuți critici de artă.

Dovadă că lucrurile stau întocmai așa este chiar programul celei de-a XXVIII-a ediții a Zilelor Centrului, unul dens în privința manifestărilor și extrem de ofertant în ceea ce privește conținutul artistic și invitații protagoniști:

 

9 MAI 2023

Ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu”

DESCHIDEREA PROGRAMULUI

„Glose retrospective” – Expoziție de pictură, prof. univ. dr. Constantin TOFAN,

Prezintă: prof. univ. dr. Petru BEJAN, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași

Lansarea albumului de artă „Glose retrospective” – Constantin TOFAN

Lansarea revistei „Vitraliu”, nr. 58

ANUL CULTURAL DIMITRIE CANTEMIR – „Muzica începuturilor”

 

10 MAI 2023

Ora 11.00, Centrul de Cultură „George Apostu

SPECTACOLUL CĂRȚII

Expoziție de carte: Eugen SIMION – Rostul cărturarului în istorie

Prelegere: Prof. univ. dr. Ioan CRISTESCU

„CĂRȚILE DE ISTORIE ȘI NESPUSELE ADEVĂRURI”

  Prof. univ. dr. Ioan BOLOVAN, membru corespondent al Academiei Române

  „Poezie și istorie. Octavian Goga și prima lui carte. (Poezii – 1905)”

 

Ora 18.30, Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”

10 MAI – ZIUA INDEPENDENȚEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI

Acad. Ioan Aurel POP, președinte al Academiei Române

 „Istoria și adevărul – o asociere tot mai rară?”

CONCERT DE GALĂ

„CORALA ARMONIA”, dirijor: Arhid. lect. univ. dr. Ion Iulian DUMITRU

ALEXANDRU TOMESCU (vioara STRADIVARIUS ELDER-VOICU)

ANUL CULTURAL CIPRIAN PORUMBESCU

 

11 MAI 2023

Ora 11.00, Universitatea „George Bacovia” din Bacău

„CĂRȚILE DE ISTORIE ȘI NESPUSELE ADEVĂRURI”

Prof. univ. dr. Adrian CIOROIANU, „Istoria. Cea mai frumoasă poveste”

Prof. univ. dr. Ioan CRISTESCU, „Cum au făcut posibilă intelectualii Marea Unire”

Expoziție – Cartea de istorie

 

Ora 18.30, Teatru Fain

„7 SCRISORI CU AUTOAPRINDERE”

  Cu: Ali Asghar RAHIMI, compozitor și instrumentist, Iran

  Eliza Noemi JUDEU, actor la Teatrul Municipal „Bacovia”

  Gabriel SCALSCHI, coregraf

  Scenariul și regia: Gheorghe Geo POPA

  Expoziție de carte – „Gheorghe IORGA și lumea persană”

 

12 MAI 2023

 

Ora 11.00, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

„CĂRȚILE DE ISTORIE ȘI NESPUSELE ADEVĂRURI”

Prof. univ. dr. Cătălin TURLIUC, „Asociaționismul fraternalist în România între occidentalizarea și

  modernizarea societății” (1848-1948)

Dr. Virgil Ștefan NIȚULESCU, „Ce înseamnă să fii istoric (în România)”

Expoziție – Cartea de istorie

 

Ora 18.30, Teatru Fain

„LA EST DE SUD”, de Mircea M. IONESCU

Cu: Bogdan Matei, Dumitru Rusu, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Sebastian Munteanu, Alexandru Gușă, Andra Romașcanu, Gabriel Scalschi, Gabriela Toma, Karla Merlușcă

Scenografie și costume: Mariana POPA

Regia: Gheorghe Geo POPA

Expoziție de carte – „Mircea M. IONESCU – Istoria exilului și exilul istoriei”

 

Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu” este organizată cu sprijinul companiei de investiții financiare EVERGENT INVESTMENTS și cu susținerea din partea unora dintre cele mai dinamice și reprezentative societăți comerciale din România, Compania DEDEMAN și S.C. AGRICOLA INTERNAȚIONAL S.A.

 

Parteneri: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Țăranului Român, Biblioteca Națională a României, Teatru FAIN.

Parteneri media: TVR 3, TVR Iași, Radio Moldova, TV Moldova 1 (Republica Moldova), EURO TV Bacău, Radio România Iași, Radio România Actualități, Deșteptarea.

 

Biletele pentru spectacolele din data de 10, 11 și 12 mai 2023 pot fi achiziționate de pe platformele MYTICKET.RO, ENTERTIX.RO și de la sediul Centrului de Cultură „George Apostu”.

 

Pentru anul 2023 programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub egida „Tradiție și Credință – Trepte ale Desăvârșirii”.

 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014

Abonare