O lege nouă, noua lege a Învăţământului este încă în chinurile facerii. Va fi una dintre legile moşită, de data aceasta, de doi miniştri, sub supravegherea directă şi cu contribuţia inestimabilă a la fel de inestimabilul nostru preşedinte. De ce era nevoie de o nouă lege? Simplu: veche lege era veche şi nu mai corespundea noilor realităţi ale societăţii moderne româneşti şi, implicit, a modernismului din şcoala vest europeană, izvor nesecat de inspiraţie, din care/de la care ne adăpăm permanent.
Şi procesul continuă! De la Revoluţie, şcoala românescă a fost târâtă în tăvălugul reformelor, fiecare ministru – şi nu au fost puţini -, fiecare guvern şi majoritate parlamentară au ţinut morţiş să-şi pună amprenta şi chiar semnătura pe propria reformă, propria lor viziune de îmbunătăţire şi optimizare a şcolii. Câtă originalitate şi câtă inspiraţie externă şi recomandări ale unor instituţii ce se vor afla şi omega pe cerul Europei, nu-i timp şi nici spaţiu să ne aplecăm acum. De fapt au şi făcut-o specialişti şi analişti independenţi, însă nu i-a auzit şi nu i-a luat nimeni în seamă.
Care-s rezultatele? Elevul/elevii români intră cu arme albe (deocamdată) în şcoli şi atacă profesorii, jicnesc profesorii, mai nou şi învăţătorii, elevii români consumă alcool şi droguri, fac sex în timpul programului şcolar/educaţional, dictează regulamentul şcolar, se pune de-a curmezişul la orice reglementare care îi ating demnitatea, libertatea şi drepturile fundamentale ale elevului, nu poartă uniformă şi însemnele şcolii, elevul nu poate fi lăsat repetent, nu i se poate scădea nota la purtare, altfel apelează la judecător, la tribunal, pe motiv că s-a atentat la viitorul lui luminos, ca proaspăt absolvent analfabet, cu drept, da, a devenit un drept, de acces la studii universitare complete, iar ca o încununare a celor 16-18 ani de studiu intens, de fapt a picajului absolut determinat de tot mai desele şi consistentele reforme, doctoratul este ca un BONUS, care îl conduce implacabil la titlul de profesor universitar înainte de a împlini 30 de ani.
Singurul domeniu în care excelează şcoala noastră este asimilarea limbii engleze, însă această „anomalie” nu se datorează şcolii, ci tendinţei de americanizare a societăţii şi mulţumire a noilor beneficii ale noului impreriu. N-am spus nimic de Măria Sa Părintele, 1 şi 2? Da, trebuie spus: fără ei, copilul, elevul nu ar mai fi onorat şcoala şi dascălii.
