Zilele trecute, ultima variantă a noii legi a pensiilor din sistemul public a fost finalizată de către Ministerul Muncii și trimisă la partenerii din Coaliția de Guvernare. După ce va fi analizat de către aceasta, proiectul va fi discutat și cu partenerii sociali, și cu organizațiile de pensionari.
Potrivit ministrului Muncii Marius Budăi, în proiect a fost introdusă formula pentru recalcularea tuturor pensiilor, aflate în plată la momentul în care legea va intra în vigoare. Astfel, în cazul tuturor pensionarilor, numărul de puncte al fiecăruia va fi înmulțit cu valoarea punctului de referință (VPR).
Acesta se stabilește prin împărțirea valorii punctului de pensie din anul respectiv la 25 ani de stagiu de cotizare.
Pentru anul 2023, VPR-ul este de 72. Dacă în 2024, valoarea punctului de pensie va crește de la 1.785 lei, în prezent, la 1.875 lei, așa cum se preconizează, atunci VPR-ul va fi de 75. Nou formulă de calcul va elimina inechitățile dintre pensionarii care au ieșit la pensie în aceleași condiții și în aceeași perioadă. Ministrul Muncii a mai declarat că, după recalculare, nicio pensie nu va scădea, ci, dimpotrivă, marea majoritate vor crește.
Totodată, din Legea 127/2019 (care nu a intrat în vigoare în integralitatea ei și pe care se bazează în cea mai mare parte proiectul noului act normativ) va fi eliminat articolul care prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare (15 ani) și au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei standard de pensionare.
În schimb, guvernanții propun ca mamele cu mai mulți copii să beneficieze de anumite stimulente.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.