Școala a devenit maidanul unde nesimțirea tupeistă primește loc generos pentru desfășurarea tupeistă. Falsa reformă ”în formă continuată” este, de fapt, o infracțiune gravă și fără sens, care a lipsit și lipsește profesorii de minimele mijloace de a opri haosul tembel și a oferi bruma de educație obligatorie în orice țară decentă. Bineînțeles, totul pornește din familie, acolo unde odoarele mai sunt disciplinate și cu câte o palmă, în lipsă de sfânta comunicare și cu absența noțiunilor elementare de pedagogie parentală. Asta dacă părinții sunt prezenți și nu au plecat de ani buni la muncă în străinătate, lăsând copilul (devenit între timp adolescent) în grija unei bunici neputincioase sau a unor rude nepăsătoare.
În ambele situații, după ce iese pe ușa casei, copilul/adolescentul are voie să se transforme din mielușelul parșiv-ascultător în căutare de cadouri scumpe într-o fiară care îi atacă de-a valma pe colegii mai pirpirii-săraci-cu dizabilități și chiar pe profesorii ce încearcă să le pună neuronii în mișcare. Vom scrie altădată despre lașitatea celor cu funcții din învățământ, care acoperă cele mai mizerabile manifestări ale unor elevi, deși asta înseamnă un scuipat pe obrazul școlii! De ce o fac? Din teama de a da explicații altor șefi mai mari, din prostia care le dictează că rahatul acoperit nu pute, din neștiința de a rezolva problemele pe care s-au lăudat în interviul pentru funcție că sunt în stare să le elimine cât ai clipi. Dar totul se transformă într-o complicitate urât mirositoare care, mai devreme decât cred domniile lor, va avea și cazuri mortale!
Dacă asta-i România Educată pe care o moșmodește Klaus Werner Iohannis de vreo opt-nouă ani, atunci eu îl prefer pe părintele Ioan de sub deal (cu tot cu Calul Bălan) al lui Creangă, ori pe sadovenianul Domnu Trandafir (cu a sa râvnă emoționantă). Nu de alta, dar Carte au făcut acești minunați dascăli, dovadă fiind chiar valorile scriitoricești ce-au ieșit de sub mâna lor. Și mai sunt mii și mii de dascăli neștiuți ce-au scos la lumină mințile fiilor de țărani, muncitori, boieri ori industrași în toată nenorocita noastră Istorie din ultimii 200 de ani. Are nevoie Școala românească de înnoire? Fără putință de tăgadă! Dar, mai întâi de toate, Societatea românească – în frunte cu Familia – trebuie să (re)capete respect și drag de învățătură. Altfel, copilașii și domnișoricii bine îmbrăcați și hrăniți, dar prost-crescuți, vor trece ca gâsca prin apă pe la școală, oricâte table electronice și inovații didactice ar exista.
Atacurile barbare cu arme albe în timpul orelor sau abuzurile sexuale împotriva cadrelor didactice sunt privite cu inconștientă detașare de ”specialiștii” în educația așa-zis modernă. Acești progresiști care nu prea știu cu ce se mănâncă profesoratul adevărat propovăduiesc o libertate totală a elevului și eliminarea evaluării de orice fel, învinovățind doar Școala pentru toate relele. Niciun cuvânt despre mama și tata care au produs specimenele violente și nesimțite care poluează azi școlile, iar mâine vor semăna teroarea și pe străzi. Cât despre alte instituții alte Statului impotent și nepriceput, ele dorm (ca de obicei), promițând planuri și programe. E clar, după ce-am pierdut Industria, după ce am ologit Agricultura, suntem pe cale să călcăm în picioare și Învățământul.
