Prin 1867, un scandal ciudat a zguduit Bacăul, scandal care s-a auzit în toată Europa. Într-un depozit oarecare, în loc de marfă, s-au găsit, în lăzi, arme și muniții. Ziarul Concordia, care apărea la Pesta, în Ungaria, a scris că s-ar fi găsit 4.000 de puști cu baionetă, 672 de revolvere, 500 de săbii și muniția aferentă.
Dar asta nu e atât. În vreme ce prefectul dispune sigilarea depozitului, Garda Națională, constituită cu un an înainte, vine, în frunte cu muzica militară, dezarmează santinelele și încarcă în patru ore abia un sfert din arme și pleacă după ce-l arestează pe procurorul venit să facă ordine.
Întâmplarea este povestită pe larg de fostul primar Costache Radu, participant la evenimente, în monografia «Bacăului de la 1850 la 1900»:
„Pe la anul 1864, Carnegi, comerciant din Galaţi, din firma „Teologu şi Carnegi” se prezintă la N. Dumitraşc şi închirie un hambar mare de lângă Bistriţa, spre a pune în el nişte marfă ce trebuia să-i sosească din Anglia. A plătit chiria pe un an înainte, 140 de galbeni. După două luni a sosit şi marfa care s-a descărcat în hambar, baloturi mari şi poloboace, în care se zicea că sunt farfurii, oglinzi şi altele.
În vara anului 1867 s-a prezentat la N. Dumitraşc o altă persoană cu o scrisoare din partea lui Carnegi, prin care se zicea că prezentatorul cu aceasta e stăpânul mărfii, şi el va plăti chiria. Acela a plătit chiria, dar se vede ca era grăbit ori înadins, lăsă pe masă şi hârtia şi cheile de la hambar ieşind şi nemaivenind. Nu mult după aceasta veni ungurul Keresteni care şedea de mult timp în oraş, cu alt rând de chei şi observă marfa. Într-una din zile se prezintă la N. Dumitraşc baronul Eder care venise din Bucureşti şi voia să-i dea marfa că e a lui. N. Dumitraşc, auzind că Casa din Anglia care trimise marfa ar fi dat faliment şi temându-se să nu fie răspunzător, refuză, spunând că nu-l cunoaşte. Puţin timp după aceasta veni din nou baronul Eder, însoţit de prefectul Gh. Lecca, care recomandă lui N. Dumitraşc pe baron, spunându-i că e reprezentantul Austriei în Bucureşti, şi ca să i se dea marfa. N. Dumitraşc n-a voit, arătând declaraţia lui Carnegi, că prezentatorul cu acesta e stăpânul mărfii. După o jumătate de ceas prefectul chemă la dânsul pe N. Dumitraşc, şi-i spuse că baronul Eder i-a declarat că în marfa din hambar sunt arme de război. Dumitraşc cu bună-credinţă a tăgăduit, şi atunci prefectul îi zise că a doua zi dimineaţă să se afle la hambar, unde va veni cu baronul ca să constate.
A doua zi, cinci inşi intrau în hambar: prefectul Lecca, baronul Eder, N. Dumitraşc, V. Colini, fiul său şi eu care eram poliţaiul. S-au închis uşile şi cu două topoare ce se aduseră, eu şi cu Colini începurăm a desface un balot. Pe de lături şi deasupra balotului înăuntru erau numai farfurii, dar la mijloc dădurăm peste o ladă. Deschizând lada, erau puşti şi când am scos una, N. Dumitraşc a început a şuiera de mirare. Apoi desfundarăm un poloboc care avea înăuntru potcoave pe toate laturile iar la mijloc iar o ladă pe care deschizând-o s-au găsit în ea cartuşe. Atunci baronul Eder zise prefectului în franţuzeşte: „Am avut dreptate şi dar vi le las sub privegherea dumneavoastră”. A plecat cu prefectul, iar N. Dumitraşc nedumerit şi îngrijorat de focul ce avea în hambar, închise uşa şi ne retraserăm. Baronul a plecat în seara aceea la Bucureşti, iar prefectul a luat măsuri ca hambarul să fie păzit.
Repede s-a auzit în tot oraşul de găsirea armelor în hambarul lui Dumitraşc, toţi vorbeau în felurite chipuri, până ce din partea ştiutorilor s-a lămurit ca depozite de arme s-au făcut de unguri în mai multe părţi ale ţării şi că guvernul lui Cuza-Vodă ar fi ştiut de ele. Ungurii voiau să facă revoluţie contra Austriei.
Repede şi Iancu Negură se duse la N. Dumitraşc de luă el acea declaraţie că „prezentatorul cu acesta e stăpânul mărfii” şi fără să zăbovească se duse şi puse pecetea lui pe uşa hambarului. Prefectul poruncise căpitanului de călăraşi ca să pună la hambar santinele de pază. Seara se ţinu un sfat în care se hotărî ca armele să fie luate de garda naţională, ca arme de contrabandă. Se regulă şi modul cum trebuie de urmat, însărcinându-se pe I. Lecca şi I. Negură să convingă pe comandantul gărzii, care era fricos, că nu va păţi nimic. Apoi între I. Negură, I. Lecca, M. Climescu, căpitanul aghiotant, V. Colini, căpitanul companiei întâia, se regulă iaraşi ce trebuie de făcut, fără ştirea comandantului, când garda va ajunge la hambar şi va găsi în faţa ei pe căpitanul de călăraşi cu soldaţii.
A doua zi pe la ora zece dimineaţa începură goarnele a suna pe străzi adunarea. La 12 batalionul era înşirat în ograda primăriei. Veniră toţi: I. Negură în uniformă de sergent de gardă, I. Lecca, Zaharachi Moldovanu, Tachi Mătăsaru, Al. Bibiri şi alţii care intrară în compania întâia. Apoi căpitanul aghiotant M. Climescu aduse şi împărţi fiecărui gardist câte şase cartuşe pentru puşcă. Maiorul Costin, care nu ştia de aceasta, rămase încremenit, iar gardiştii luară cartuşele şi îşi încărcară puştile. La 1 după 12, batalionul în frunte cu muzica comunei plecă înşirat pe plutoane spre hambarul lui Dumitraşc. Înaintea hambarului era încă de dimineaţă căpitanul de călăraşi Brustureanu cu 25 călăraşi, care auzind de venirea gărzii, puse soldaţii în front de bătaie, căci i se trimise răspuns că garda va parlamenta şi va hotărî în urmă. Când batalionul se apropiase de hambar cam la 40 de paşi, maiorul Costin comandă muzicii să facă la stânga şi când voia să comande ca şi batalionul să facă la stânga, căpitanul Colini apucă înainte şi comandă: „Batalion! Înainte, pas gimnastic” şi atunci toţi gardiştii năvăliră asupra călăraşilor care rămaseră împresuraţi, unii însă s-au luptat nedând puşca din mână, gardiştii i-au dezarmat, iar căpitanul Brustureanu a dat pinteni calului spre oraş. Un foc dacă se dădea de călăraşi, era mare nenorocire.
Celelalte companii au intrat în hambar şi aducând carele cu boi ce erau pregătite de mai înainte, începură să încarce în caruţe armele. În timpul acesta, prefectul vestit de căpitanul de călăraşi, veni iute la faţa locului, somă garda să se retragă, dar i se spuse să-şi caute de drum. Veni şi procurorul Petrescu, care în numele legii somă ca garda să se retragă. Nu mai avu parte la cuvânt căci sergentul I. Negură ordonă la patru gardişti să-l aresteze.
Patru ceasuri s-au încărcat armele şi nu s-a putut lua decât un sfert, care s-a pus în opt căruţe, cu lăzile de cartuşe. S-a dat apoi adunarea şi gardiştii punându-se în ordine pe companii, au aşezat înainte căruţele una după alta având pe de lături pază de gardişti, ş-apoi în urma lor mergea batalionul cu muzica în frunte, mândri şi victorioşi, parcă veneau de la război. Străzile până la primărie erau aşa de îndesate de lume, încât cu greu s-a străbătut, şi toată mulţimea striga „ura!”. La primărie s-au luat armele şi cartuşele şi s-au pus sub pază întreită în cazarma gărzii, batalionul a rupt rândurile, gardiştii au plecat pe la casele lor şi armele s-au împărţit după vreo câteva zile. S-a crezut că guvernul va lua vreo măsură de pedepsire. Nu. A rămas lucrul baltă, iar capelmaistrul muzicii a compus marşul hambarului. Târziu, în septembrie, a venit regimentul de cavalerie de sub comanda colonelului Radovici, a încărcat celelalte arme şi cartuşe din hambar, ducându-le la Bucureşti; iar N. Dumitraşc a rămas cu farfuriile şi cu potcoavele” .
