În perioada aprilie-decembrie 2023, la sediul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, se va derula proiectul „Icoana: Cartea celor care vor să citească”, în cadrul căruia se va desfășura un atelier de iconografie bizantină. La activități se pot înscrie copii cu vârste curprinse între 7-14 ani, la numărul 0234.512.444, iar costul atelierului este de 5 lei.
Aici, elevii vor avea posibilitatea de a cunoaște aspecte ale istoriei artei și creștinismului precum și importanța și necesitatea artei iconografice, însemnătatea istorică și culturală a icoanelor bizantine, cunoscând îndeaproape patrimoniul artistic și istoric național și internațional.
Atelierul va cuprinde opt tematici astfel: Atelier dedicat perioadei pascale (Icoana Învierii Domnului); Ateliere istorice dedicate sfinților voievozi (Icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu și Icoana lui Ștefan cel Mare); Atelier dedicat patrimoniului regional și național (Icoana Maicii Domnului, Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva și Icoana Sfântului Pahomie de la Gledin); Atelier dedicat sărbătorilor de iarnă (Icoana Sfântului Nicolae și Icoana Nașterii Domnului).
Se confirmă şi cu acest prilej că ideea de „muzeu” este asociată activităților recreative, care au drept scop informarea, cunoașterea, povestirea și creativitatea.
Gheorghe Bălţătescu