A venit Mos Nicolae pe la noi. Doar pe la unii, ca toate-s scumpe si banii au ciubote rosii, cum ar spune bunica-mea, Dumnezeu s-o odihneasca! A venit primul mos al unei ierni ce-si zbate sperantele cau un fulg zburatacit de vânturi taioase. De prin nevoile multe si agoniseala putina, parintii si bunicii au adunat bruma de bucurie pentru copii, ca doar micutii nu-s de vina pentru cele rele-belele ce poposesc fara de leac in casele noastre. Iar când saracia a fost prea mare si gurile mai multe decât putinta, s-a mai gasit câte un suflet de crestin sa daruiasca firesc. Iar bucuria alinatoare adunata in ochii lor de ingeri ai nevoii nu se cântareste in toata bogatia lumii. Dar ma intreb, lor, bunici si parinti, cine le aduce o bucurie? De ei cine are grija când reusesc sa lase jos corvoada zilelor nenumarate si isi doresc doar un ciob de liniste zâmbitoare? Mosul lor oboseste mereu pe lungile carari ale vietii si isi pierde darurile pe coclauri uitate. La gura sobelor cu rece si umeda cenusa nu se mai spun povesti, doar se ofteaza la foile unei cronici tot mai nemiloase. 30 sau 40, 50 ori 60, 70, 80 de ani, toate sunt vârstele in care se leaga intr-un urcus tot mai mult amintirile decât prezentul. Si nu ca prezentul nu ar fi la indemâna, dar clipa a inghetat in scrâsnet si amaraciune, lasând in paranteze etrn deschise implinirile dorite. Peste vreo doua saptamâni, un alt mos ar trebui sa ne lumineze serile iernatice. Doar trei saptamâni, si in caest timp nicio minune nu se va intâmpla, asa ca darurile – câte se vor mai gasi! – tot spre cei mici vor merge. Noi le vom veghea bucuria si ne vom ruga ca macar sanatosi sa fim. Ca sa-i crestem pe ei si sa avem ragazul ca, intr-o zi, mosul sa ne aduca putin mai mult. Daca mai putem, sa credem ca se poate! Daca nu…
Vine mosul Nicolae
Cu o varga ce se-ndoaie
Cocotat în Carul Mare,
Tras de cal cu opt picioare.
Cad pe drumu-i stelisoare,
Topesc neaua din carare,
Dau caldura de vapaie.
S-a oprit Mos Nicolae:
Se uita nedumerit
Ca varga i-a înflorit!
