6 noiembrie 2024

Insula de Agrement, lasata in paragina

Nici modernizata, nici intretinuta

Insula de Agrement, altadata un loc preferat de bacauani mai ales in zilele calduroase, arata mai rau de la o zi la alta. Cum din 2009 incoace se tot incearca modernizarea obiectivului, Primaria Bacau nu a mai alocat fonduri nici macar pentru intretinere. Cu toate acestea, in fiecare an, scoate la licitatie spatiile comerciale din incinta insulei, in incercarea de a mai aduce niste bani la bugetul local, chiar daca nu se mai intorc de mult in investitii.

Aquapark, un spatiu de joaca destinat copiilor, o zona moderna pentru sporturile nautice, un skaterpark, plaja de nisip, un ponton de lemn extins peste apa pe latura de est a insulei, terenuri sportive multifunctionale, chiar si un amfiteatru in aer liber pentru manifestari culturale diverse si terase pentru petrecerea timpului liber – toate acestea ar fi trebuit sa existe deja pe Insula de Agrement. Primele idei de modernizare a acestui spatiu au aparut inca din anul 2008, cand Primaria a atribuit un contract pentru servicii de proiectare unei firme din Iasi, cu o valoare de 300.000 de lei.

La finele anului 2008, primarul Romeo Stavarache declara: "Pentru 2009 si urmatorii patru ani le propun bacauanilor un program ambitios. Trecem prin etapa modernizarii Bacaului. Insula de Agrement va fi realizata pana in 2011".

Proiectarea a fost reluata in 2009, cand o firma din Bucuresti a castigat contractul pentru servicii de proiectare in valoare de 566.227 de lei. Aceasta a pregatit proiectul pentru aplicatia pe Programul Operational Sectorial 2007-2013, axa 5, Promovarea Turismului prin modernizarea infrastructurii.



O istorie lunga

Din 2009 incoace consilierii locali au aprobat numeroase documente cu privire la proiect si au facut chiar si dezbatere publica la inceputul anului 2010. Prin HCL 383 din 2009, consilierii locali au aprobat proiectul "Reabilitare si modernizare Insula de Agrement" si depunerea Cererii de finantare in vederea obtinerii finantarii nerambursabile prin POR 2007-2013. Tot in sedinta din noiembrie 2009, s-a dat acceptul pe studiul de fezabilitate, documentatia si indicatorii tehnico-economici si chiar pe contributia municipiului in valoare de aproximativ 21 de milioane de lei. In sedinta din iunie 2010, consilierii locali au aprobat si planul urbanistic zonal, prin HCL 222 din 30.06.2010. Mai mult, cand alesii locali au aprobat imprumutul contractat de municipalitate de la Banca Comerciala Romana, in 2010, in valoare de 15 milioane de euro, unul dintre motivele principale invocate de primarul Stavarache a fost investitia de la Insula. "La inceputul lunii iunie se va analiza proiectul de modernizare a Insulei, care dupa cum stiti este propus cu o finantare de 50% din bugetul local. Asteptam sa vedem cat vom pune noi la cofinantare si dupa aceea vom imparti sumele pe fiecare proiect in parte". Potrivit studiului de fezabilitatea, investitia ar fi de 45 de milioane de lei fara TVA. Evident, toate au ramas pe hartie, pentru ca la fata locului din proiectul care trebuia finalizat anul acesta, dupa promisiunile initiale, nu s-a concretizat nimic.

Abandonata

Pana sa devina punctul de atractie al orasului, cum a proiectat Primaria, Insula de Agrement a devenit un loc de evitat si pentru bacauani. "Este neingrijita, nu doar in ultima vreme, ci tot timpul. A promis ca face, dar ca toate promisiunile a ramas in aer. Ar trebui sa ramana cum este, nu sa fie amenajate restaurante sofisticate. Avem nevoie de natura", ne-a spus bacauanca Lucia Popovici. "Ar trebui sa o curete. E multa mizerie. Vine campania electorala. Daca nu face acum, cine il mai alege?", se intreaba si Vasile Droanga. "Parca era mai curata altadata. Acum e in paragina, nu cred sa se modernizeze pentru ca nu se vrea. Daca sunt bani, se duc in alta parte", a conchis Costica Vantu.

"Lipseste o semnatura"

Dupa doi ani de hartii aprobate si nici o actiune concreta, la sedinta de CL din 8 aprilie anul acesta, primarul a facut din nou anuntul ca mai este doar un pas pana la implementarea proiectului. "Proiectul este gata, documentatia este aprobata, trebuie doar Cererea de finantare sa fie semnata", spunea Romeo Stavarache cu putin timp in urma. "Desi sumele sunt aprobate in bugetul pentru acest an, acest proiect asteapta in continuare avizul organismului intermediar, aviz care intarzie de peste 12 luni, probabil din cauza faptului ca Primaria Bacau nu este vopsita portocaliu", a completat Ionut Tomescu, purtator de cuvant la Primaria Bacau.

Licitatie pentru spatiile comerciale

In sedinta de CL din 8 aprilie 2011, consilierii locali au aprobat inchirierea spatiilor comerciale pentru sezonul estival 2011 la Insula de Agrement, prin licitatie publica, semn ca activitatea in zona se va desfasura in aceleasi conditii ca si pana acum.
Andreea Gavrila




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri