M-au dus pașii (nu știu cum) printr-un cimitir militar, unde zac odihnindu-se oasele bărbaților adevărați care s-au jertfit pentru patrie. M-a cuprins un soi de tristețe amestecată cu furia. De ce tristețe? Pentru că morții aceia erau tineri, cu toții. Vasile, Grigore, Gheorghe, Toader …
Români care, dac-ar fi avut șansa să trăiască, ar fi dus țara pe alt drum. Furie? Pentru că, din păcate, de trei decenii și ceva, la noi, se stă cu lumina stinsă. Și, culmea e că nu vine nimeni să ne-o aprindă, iar printre noi nu sunt viteji care s-o facă.
Dimpotrivă, trădătorii de neam și țară, când s-au văzut stăpâni pe o așa comoară, au început s-o vândă străinilor, bucată cu bucată. De trei decenii, lupii au tot mușcat din avuția națională, sfârtecând-o în mii de bucăți. Unii au dat petrolul și gazele, alții lemnul…fabricile și uzinele, grânele … Ar fi vrut și aurul să-l risipească, dacă s-ar fi înțeles la comisioane. Numai sufletul nu ni l-au înstrăinat.
Mă doare pentru că, la noi, poporul încasează cuminte loviturile năprasnice care vin de la lume, în vreme ce restul europenilor pornesc revolte, aprinzând capitale. Mai mult, românul simplu a fost trecut, silit, la dietă, nemaivând cu ce să-și cumpere cele necesare, iar tinerii care s-au îndatorat băncilor muncesc din greu pentru a acoperi ratele, crescute, peste noapte, ca aluatul de cozonac. Și asta în timp ce milioane de asistați sociali clefăie banul primit miloagă de la politicieni.
Nu-i iert defel nici pe acei pensionari speciali care încasează sume nesimțite și total necuvenite, asistând cinic la dispariția atâtor bătrâni măcinați de perfidele boli, căpătate în decenii de muncă la stăpân. Nu-s acel pesimist incurabil. Dimpotrivă, am încercat, mereu, să mă încurajez gândind că, poate, va fi bine, luându-mi ca reper „luna viitoare” sau „anul viitor”. Aș putea spera că și un cincinal ne-ar fi suficient ca să ne revenim, dacă partioții ar pune mâna pe frâie, ducând țara pe drumul pe care l-ar fi ales eroii din cimitire. Realitatea, însă, îmi dovedește contrariul: n-avem iubitori de patrie care să facă un rai din România. Nici nu știu ce să le spun eroilor Vasile, Grigore, Gheorghe, Toader, când țara pentru care s-au jertfit nu mai e a lor? Îi rog, doar, să ne ierte pentru că, în lașitatea noastră, am pierdut-o, fără să facem nimic
