Și nici Copil pe Pământ, Doamne!… Versurile din titlu sunt ale Marinei Țvetaeva, excepționala poetă. Aceste gânduri mi-au adus aminte de faptul că în Franța, pe 13 martie 1900, ziua de muncă pentru femei şi copii a fost limitată, prin lege, la 11 ore… Pe 12 iunie, în lume, de Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, sunt reactualizate statisticile care privesc amar către acest fenomen. Anul trecut, în faimoasa lor tradiție, acestea aproximau: între 160 și 152 de milioane de copii erau exploatați prin muncă, peste 70 de milioane fiind implicați în activități periculoase.
Organizația Internațională a Muncii crede că numărul persoanelor aflate în sclavie este cel mai mare din istorie. Sclavia modernă este pe locul al doilea în topul afacerilor ilegale profitabile. Exploatarea muncii și violențele de tot felul au ținte predilecte: copilul și femeia. Tribunele politice și amvonul denunță fenomenul; doar atât… ,,Acest fapt e tragic. Un copil care nu poate să viseze, care nu poate să se joace, nu poate să crească. Înseamnă a fura viitorul copiilor și, prin urmare, umanității înseși”… ,,De fiecare dată când unei femei îi este încredințată o funcție (de răspundere) la Vatican, lucrurile se îmbunătățesc”… Sunt declarații semnate recent de Papa Francisc.
În unele țări se luptă pentru ziua de muncă de șase ore… Priviți însă doar către un gen de exploatare în România de astăzi. Programele școlare, kafkian croite, îi obligă pe copiii/ adolescenții care sunt atașați valorilor cunoașterii să trudească mereu cu mult peste opt ore (zilnic). Aidoma femeilor, care au și slujba de… casnică, unii copii/ adolescenți trudesc mai mult decât în Franța lui 1900.
