Ion n-a murit…

Rolul antologic pe care l-a jucat Serban Ionescu a fost, fara indoiala, cel din ecranizarea romanului „Ion“, de Liviu Rebreanu, sub titlul „Blestemul pamântului, blestemul iubirii“. A fost inspirata noua eticheta a capodoperei rebreniene, in versiune cinematografica, pentru pozitionarea celor doua coordonate tematice: setea de inavutire si implinirea prin dragoste. Daca nu le-ar fi esalonat mecanic, altul ar fi fost chipul literar al fiului Glanetasului.
In anii ’80, la Bacau, am dialogat cu Serban Ionescu despre rolul pe care tocmai il asezase pe pelicula. Pe banda magnetica imprimata de batrânul „Sony“, pastrez cu sfintenie un dialog de aur cu artistul de care ne-am despartit cu unanim regret. „Eu, daca eram in locul lui Rebreanu, nu l-as fi omorât pe Ion.“ „Chiar? De ce si mai ales cum?“ „Nu stiu, dar m-am lipit atât de tare de acest om, incât as fi facut tot posibilul ca sa ramâna in viata. Ion a avut prea multe calitati ca sa nu merite sa traiasca…“
Da, numai ca se acumulasera prea multe fapte, atitudini si vorbe ca iesirea din aceasta lume a eroului principal – cel care sarutase pamântul ca pe o ibovnica – sa nu fie inevitabila. (Mi-am amintit de intâmplarea cu un ziarist strain care, dorind sa dialogheze cu un mare scriitor, l-a gasit pe acesta plângând. Ce se intâmplase? Tocmai incheiase un roman in care eroul principal murise. „Bine, si nu l-ati putut salva? Doar e creatia dv.“ „Din pacate, nu s-a mai putut face nimic…“) Nu l-am convins pe Serban Ionescu. Nici noi nu suntem convinsi ca actorul nu mai e decât o amintire frumoasa.