24 noiembrie 2024

Ucigașii Dreptății sunt complici cu martorii politico-fătălăi

Cu o Justiție în care scalpurile politice atârnate de brâul ”magistraților” sunt mai importante decât Dreptatea, cazurile de abuz  împotriva nevinovaților sunt prea multe. Vieți distruse, cariere ruinate, imagine publică terfelită – toate acestea rămân nepedepsite. Chiar dacă suferințele umane și pierderile profesionale nu mai pot fi compensate, rămâne întrebarea: Cine plătește nemerniciile provocate de ambițiile unora ce poartă robele justițiare precum călăii gluga neagră?

Avem un nou și nenorocit exemplu. Andrei Seto, fost director al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Bacău, a fost declarat nevinovat printr-o sentință definitivă a judecătorilor, care au spus că fapta nu există! Asta după ce fusese condamnat, în 2020, de o primă instanță la nu mai puțin de șase ani și două luni de închisoare cu executare. Povestea urâtă a început cu niște percheziții DNA prin 2016, iar tânărul director a fost trimis în judecată prin 2018. Adică vreo cinci-șase ani de anchete, interogatorii, percheziții, toate distrugătoare de nervi, cu tot cu încredere în valoarea personală. Nu mai vorbim despre pierderile materiale, adică veniturile din care să trăiască zi de zi familia ce devine victimă colaterală într-un război odios!



Iar ca Andrei Seto sunt multe mii de români târâți prin anchete umilitoare și condamnați nedrept, dar care n-au mai avut parte de vreo reparație din partea aceleiași Justiții care i-a nenorocit într-un moment negru al existenței. Unii au murit purtând în suflet tristețea nedreptăților îndurate, alții s-au retras răniți într-un colț ascuns, cu toții uitați de prietenii de altădată, săraci și cu onoarea pătată.

Nu mă mai întreb de reacția celor care, la un moment dat, i-au acordat încrederea politico-administrativă lui Seto. Se va ridica vreo voce curajoasă care să spună – cât mai răspicat! – că a fost un abuz clar, de fapt un atac la buna funcționare a instituțiilor Statului? Sau vom avea parte de aceeași tăcere lașă, care acoperă satisfacția că altul a intrat în malaxorul distrugerii? Ilegalitățile flagrante în numele unei false lupte anticorupție și sacrificarea pentru imagine a oamenilor nevinovați nu țin loc de competență/bună-credință întru curățarea de hoție. Iar această complicitate puturoasă nu ne va aduce nici dezvoltare, nici bunăstare, cu atât mai puțin sentimentul siguranței în fața unui sistem care-i calcă în picioare pe unii, în timp ce alții sunt protejați nelimitat.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014