O nouă primăvară ne bate în geam. Poeți de curte sau de ogradă, de salon ori de cafenea virtuală se grăbesc să-i cânte sosirea, slăvind cerul, soarele, rândunelele și albinele. Noi, în schimb, fiind „oameni de treabă”, deschidem larg fereastra și o întâmpinăm cu cuvintele profesorului Garabet Ibrăileanu, devenite nemuritoare peste ani și primăveri prin slova lui Ionel Teodoreanu:
„Domnule Deleanu, puțini știu adresa particulară a primăverii. O întâlnesc numai la recepții de gală. De altfel, au mult curaj. Ei spun «cer, soare», cum spun eu «batistă, chibrit». Sunt familiari cu frumosul oficial: asta-i măgulește… Hm! Un cer de primăvară… Domnule Deleanu, ia să lăsăm fleacurile, să fim oameni de treabă. Ia să presupunem că a venit primăvara. Într-un colț de ogradă orășenească, spre seară, un om învârte un pui în frigare, dasupra jarului. De ce nu-l frige în bucătărie?
Fiindcă s-a dus iarna și afară-i mai răcoare decât în căldura bucătăriei. Omul și-a lepădat surtucul, și-a suflecat mânicele: mișcări de vară. Nu-i tare cald afară înspre seară, dar e aer curat și jarul la care se frige puiul îl încălzește și pe el. Învârte frigarea. Puiul: sfîrrrr. Unge puiul cu pana muiată în unt. Cojița se rumenește. Jarul se spuzește. Un miros delicios… Și-n fund, când ridică ochii să-și șteargă nădușeala de pe frunte, zărește ceva albastru: cerul… S
pune, domnule Deleanu, e sau nu e acela cerul primăverii? Dar noi suntem oameni de treabă. Nu l-am căutat pe sus. E prea mare, prea albastru pentru noi. Ne îngheață. Noi l-am luat cu binișorul și l-am surprins. L-am văzut, domnule Deleanu. Uite o adresă particulară a primăverii. Și câte n-are! Nu-i spuneam deunăzi, unui tânăr scriitor, talentat de altfel, care se repezea de-a dreptul la răsăritul soarelui: și acela, tot de primăvară. I-am spus:
«Lasă, domnule, soarele. Vrei să redai bucuria primăverii? Uită-te la pământ. Ia un văcsuitor de ghete. A apărut în colțul străzii, o dată cu rândunelele primăverii. Se întinde în soare, și-a reluat profesia. Vine un mușteriu. Întinde piciorul pe calapod. Lustragiul scoate crema, unge bine, dă vânt periilor, dă-i, și dă-i. Iesă un lustru cumplit. Vede soarele ca în oglindă, în ghetele pe care el le-a lustruit. Uite bucuria primăverii!»”. Să aveți botinele bine lustruite! Și o primăvară frumoasă!
