Cel mai ieftin ulei de floarea soarelui costă, într-un supermarket din Moscova, 96,66 ruble, adică 5,98 lei. La Mariupol, oraș grav afectat de război, prețul este și mai mic: 95,89 de ruble – 5,94 de lei. Asta nu înseamnă că nu sunt și prețuri mai mari – 119, 122 sau 134 de ruble (8,30 lei în ultimul caz); însă, de când nu ați mai văzut în magazinele noastre un litru de ulei de floarea soarelui sub 6 lei? Sau sub 10 lei?
Ni se spune că economia Rusiei se scufundă, că sancțiunile o distrug, că populația fierbe și e gata de revoltă și, când colo, pe YouTube văd clipuri filmate în magazinele din Rusia în care cetățenii fac mișto de sancțiunile occidentale și arată abundență de mărfuri și prețurile relativ scăzute. Și, ce e mai important, marea majoritate a produselor sunt fabricate în Rusia. O pâine abia scoasă din cuptor costă echivalentul a 1 leu, kilul de hering proaspăt echivalentul a 14 lei iar cola, nu Coca-Cola, că asta a părăsit țara, lăsând piață liberă pentru zeci de branduri autohtone, costă 39 de ruble pe litru – 2,42 de lei (PV Cola sau Bela Cola), sau 87 de ruble (5,39 lei) Dobrîi Cola.
Nu mai vorbim de gaze, benzină sau motorină; prețurile de la noi sunt tributare accizelor impuse de UE; cert este că în Rusia sunt mult mai mici.
Așadar, unde este prăbușirea Rusiei? Nu o vedem; în schimb vedem în fiecare zi cum cresc prețurile la noi. Și nu numai la noi; în toată Europa prețurile cresc în vreme ce producția insustriala scade și se restructurează. Confruntate cu problema prețurilor la energie și cu scăderea puterii de cumpărare, firmele își restructurează gama de produse; taie specialitățile și se concentrează pe produsele care sunt cele mai căutate.
Tendința asta era cunoscută, unii au și anticipat-o încă din vara trecută.
Dar autoritățile naționale nu au vrut să audă nimic. E drept, ce ar fi putut să facă Guvernul nostru, în condițiile în care nu mai controlează nimic în țara asta? Probabil nici măcar propagandă nu o mai face el; tot agenturile externe se ocupă și de acest capitol
Totuși, unii au sperat ca măcar țările mari – Germania, Franța, Italia – să sesizeze pericolul și să ia măsuri. S-a dovedită, însă, că nici aceste țări nu mai sunt conduse de elitele politice locale; și la Berlin, Paris sau Roma deciziile sunt primite în plic de la Washington.
Iar la Washington problema este că atât liderii politici cât și birocrații din agențiile de „Intelligence” sunt rupți de realitate, practicând un «wishful thinking» absolut, nepermițând opinii care să le contrazică speranțele.
