Între anii 1981 şi 1984, a apărut la Editura Ion Creangă primul volum dintr-o serie rămasă drept unul dintre cele mai reuşite proiecte editoriale destinate şcolarilor: „Enciclopedia practică a copiilor”.
Coperta (de Val Munteanu) închipuie un şotron cuprinzând şapte căsuţe, între care una indică printr-un desen numărul şi profilul respectivului volum: 1. „Inteligenţă şi îndemânare tehnică”, 2. „Jocuri şi jucării”, 3. „Pasionaţii literaturii şi istoriei”, 4. „În ţara muzelor”, 5. „Prietenii naturii”, 6. „De la Pământ, la stele”, 7. „Sportul şi turismul”. În mai 1983, coordonatorul colecţiei, Patiţa Silvestru (23 febr. 1923, Vinţu de Jos, jud. Alba), invitat de Şcoala Generală Nr. 19 Bacău (azi, „Al.I. Cuza”), ne-a anunţat că va mai fi un volum, „De toate pentru toţi copiii”, rezultat din propunerile micilor cititori (a apărut în 1984).
De interes pentru băcăuani este că printre colaboratori se află pictorul oneştean Gheorghe Mocanu, astronomul Matei Alexescu sau scriitorul Claudiu Vodă.
Patiţa Silvestru, doctor în pedagogie, ne-a mai lăsat cărţi de proză ori de informare pentru copii şi tineret.